ONU se aşteaptă la încă o jumătate de milion de refugiaţi afgani în 2021

Publicat:

Naţiunile Unite au anunţat, vineri, că se aşteaptă la încă o jumătate de milion de refugiaţi afgani în 2021, chiar dacă pentru moment nu a fost constatat niciun exod, scrie AFP, scrie news.ro.  

„În termeni de cifre, ne pregătim de aproximativ 500.000 de noi refugiaţi în regiune. Este scenariul cel mai pesimist”, a declarat Kelly Clements, Înalt Comisar adjunct al agenţiei ONU pentru refugiaţi (HCR), cu ocazia unei prezentări a Planului regional de pregătire şi intervenţie pentru refugiaţii afgani.


Citește și : Un fost ministru afgan şi-a găsit de muncă în Germania (VIDEO): ‘Nu am de ce să mă simt vinovat’

„Nu uitaţi că mai mult de 2,2 milioane de afgani sunt deja primiţi de Iran şi Pakistan, şi că fuga nu este ultimul gest la care recurg, ci singura opţiune de care dispun oamenii pentru a supravieţui şi de a se bucura de cele mai fundamentale drepturi umane”, a adăugat ea.

Iran şi Pakistan primesc alte 3 milioane de afgani, între care numeroase persoane fără acte, potrivit HCR.

Acest plan prevede un apel la fonduri de 299 de milioane de dolari (254,4 milioane de euro) pentru a finanţa anul acesta activităţile agenţiilor ONU, între care HCR, Programul Mondial Alimentar şi Fondurile Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF).

Citește și : CUTREMUR puternic în Filipine

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche Este „imposibil” ca Republica Populară Chineză să devină țara mamă a...

Cei mai buni pedagogi din țară au fost premiați la Chișinău

Cei mai buni pedagogi din țară au fost premiați la Chișinău Câștigătorii concursului „Pedagogul anului”, ediția 2024, au fost premiați duminică, 6 octombrie, la Chișinău, transmite...

Cel mai puternic bombardament de până acum al Israelului în Beirut

Cel mai puternic bombardament de până acum al Israelului în Beirut Atacurile aeriene israeliene au lovit suburbiile sudice ale Beirutului în cursul nopții și la...

Zborurile de pe toate aeroporturile din Iran, anulate începând de duminică noaptea

Zborurile de pe toate aeroporturile din Iran, anulate începând de duminică noaptea Zborurile de pe toate aeroporturile iraniene vor fi anulate până luni la ora...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.