ONU: Violenţele din Sahel au dus la strămutarea a două milioane de oameni

Publicat:

Două milioane de persoane au fost strămutate în interiorul propriei ţări în regiunea Sahel, din cauza violenţelor jihadiste, un record ”trist”, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) vineri, potrivit AFP şi agerpres.

Într-un comunicat, Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) face apel la încetarea ”violenţei continue” din Sahel, ”care a strămutat peste două milioane de persoane în interiorul frontierelor ţării lor, o premieră”.


Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Strămutările în regiunea Sahel – care cuprinde Burkina Faso, Ciad, Mali şi Niger – au sporit de patru ori în numai doi ani, în condiţiile în care erau 490.000 de persoane strămutate la începutul lui 2019.

Mai mult de jumătate dintre persoanele strămutate în regiune sunt burkinezi.

De la începutul anului, violenţele din Niger şi Burkina Faso au forţat cel puţin 21.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele şi să caute refugiu în propria ţară, adaugă UNHCR.

În Burkina Faso, de la 31 decembrie o serie de atacuri comise în oraşul Koumbri şi în satele vecine din nordul ţării au dus la strămutarea a peste 11.000 de localnici. Majoritatea sunt femei şi copii care au fugit noaptea, după ce atacatorii au deschis focul asupra caselor lor.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

Atacurile jihadiste, bandele criminale şi confruntările comunitare au împins Sahelul într-o spirală a violenţelor soldate cu mii de morţi începând din 2012.

Potrivit ONU, nevoile populaţiei sporesc tot mai mult în această regiune unde se suprapun numeroase crize, în special conflictele armate, sărăcia extremă, insecuritatea alimentară, schimbările climatice şi pandemia de COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.