Răspunsul mondial la HIV se află în „cel mai semnificativ regres” din ultimele decenii, avertizează ONUSIDA, pe fondul reducerilor masive ale ajutorului internațional, în special din SUA, scrie „20 Minutos” (Spania).
Directoarea executivă a ONUSIDA, Winnie Byanyima, a declarat că sistemele de îngrijire din zeci de țări cu venituri mici și medii sunt „profund zdruncinate”, în contextul scăderii cu 17% a finanțării necesare în 2024. Estimările OCDE indică o reducere suplimentară a ajutorului internațional pentru sănătate cu până la 40% în 2025, ceea ce ar putea declanșa o criză imediată și severă a serviciilor de testare, prevenire și tratament HIV, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Impactul este deja vizibil: utilizarea profilaxiei pre-expunere (PrEP) a scăzut cu 31% în Uganda, 21% în Vietnam și 64% în Burundi, iar distribuția de prezervative în Nigeria s-a redus cu 55%. Reducerile bugetare au afectat grav și organizațiile comunitare, multe fiind obligate să suspende programe esențiale. În același timp, reculul în domeniul drepturilor omului amplifică riscurile – numărul țărilor care incriminează relațiile între persoane de același sex fiind în creștere, iar femeile și fetele devenind tot mai vulnerabile.
ONUSIDA estimează că, fără o schimbare rapidă a direcției, între 2025 și 2030 ar putea apărea 3,3 milioane de noi infecții suplimentare. În 2024, 40,8 milioane de persoane trăiau cu HIV, iar peste nouă milioane nu aveau acces la tratament. În ciuda progreselor unor state precum Nigeria, Uganda sau Africa de Sud, Byanyima a cerut liderilor globali să-și reafirme angajamentul pentru finanțare stabilă, inovație medicală și apărarea drepturilor omului, avertizând că „SIDA nu a dispărut, iar regresul actual riscă să anuleze ani întregi de eforturi”.












