X

Operaţiune antiTERO în Tunisia soldată cu lichidarea unui presupus jihadist

Un presupus jihadist a fost ucis în timpul unei operaţiuni întreprinse de armata tunisiană în zona muntoasă Kasserine, a anunţat miercuri Ministerul Apărării al Tunisiei, informează AFP, potrivit agerpres.

În noaptea de marţi spre miercuri, ‘în timpul unei operaţiuni militare în Kasserine, un element terorist a fost ucis în ciocniri cu forţele noastre’, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al acestui minister, Belhassen Oueslati.

Niciun militar nu a fost rănit în această operaţiune, în continuare în curs, a adăugat Oueslati, fără a oferi alte detalii.

Armata şi forţele de securitate tunisiene combat de ani de zile grupările extremiste retrase în zonele muntoase, în special în regiunea Kasserine, în apropiere de frontiera algeriană. Aceste grupări se revendică cel mai adesea ca fiind afiliate Al-Qaida din Magrebul islamic (Aqmi) sau organizaţiei ultraradicale Stat Islamic (SI).

Ascensiunea unei mişcări jihadiste în Tunisia după revoluţia din 2011 este responsabilă de moartea mai multor zeci de soldaţi, poliţişti, turişti, dar şi civili tunisieni.

Ţara a fost în 2015 şi 2016 scena unor atentate sângeroase revendicate de gruparea SI, cum a fost şi cel din staţiunea Sousse (est), din iunie 2015, când 38 de turişti străini au fost ucişi.

Tunisia se află încă sub incidenţa stării de urgenţă, însă autorităţile afirmă că au făcut ‘paşi importanţi în războiul împotriva terorismului’ şi continuă să îndemne la vigilenţă.

Destructurări de celule jihadiste sunt anunţate în mod regulat de autorităţile tunisiene. 

Tags: Al QaidajihadistKasserineMagrebul islamic (Aqmi)operatiune antiteroristaStat Islamic (SI)staţiunea SousseTunisia
Categorii: Știrile zilei