X

Operațiune în forță a trupelor afgane: 38 de oameni au fost eliberați dintr-o închisoare talibană

Treizeci şi opt de persoane, inclusiv membri importanţi ai securităţii afgane, au fost eliberate dintr-o închisoare talibană din provincia Ghazni (sud-est) în cursul unei operaţiuni a unor comandouri afgane, a indicat luni un oficial, citat de agenţia dpa, potrivit agerpres.

Potrivit lui Arif Noori, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, nouă militanţi talibani au fost ucişi şi alţi nouă au fost arestaţi în cursul operaţiunii întreprinse în districtul Ab Band duminică seara.

Citeşte şi: Israelul aprobă definitiv exportul de canabis medicinal

Noori a adăugat că în cursul operaţiunii au fost distruse un depozit de arme, o instituţie talibană din domeniul sănătăţii folosită pentru tratarea militanţilor răniţi, un vehicul plin cu explozibili, precum şi motociclete.

Forţele de securitate afgane sunt răsfirate pe cuprinsul ţării luptând împotriva talibanilor, în timp ce militanţii continuă să atace instituţii guvernamentale şi ale forţelor de securitate, provocând un mare număr de victime.

Între timp, reprezentantul special american pentru reconciliere în Afganistan, Zalmay Khalilzad, s-a întâlnit cu oficiali afgani, inclusiv cu preşedintele Ashraf Ghani, după o convorbiri, timp de şase zile, cu reprezentanţi talibani.

Khalilzad i-a spus lui Ghani că s-a discutat despre retragerea trupelor americane, precum şi despre o încetare a focului, dar că nu s-a convenit nimic, a indicat luni într-un comunicat Palatul prezidenţial afgan. El a dezminţit zvonurile referitoare la instalarea unui guvern interimar afgan sau la formarea unui viitor stat în ţară, potrivit comunicatului.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în apropierea coastelor nord-americane

Anterior, Khalilzad a afirmat că în cursul convorbirilor s-au înregistrat ”progrese importante”.

Talibanii trebuie să se aşeze la masa negocierilor şi să discute direct cu guvernul afgan, pe care ei îl consideră ”un regim marionetă”. 

Tags: Ab BandAfganistanGhaznitalibani
Categorii: Știrile zilei