
Timp de o lună, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, a fost desfășurată operațiunea comună „Antidrogus-2025” – o amplă acțiune de combatere a criminalității transfrontaliere, cu accent prioritar pe traficul ilicit de droguri și substanțe interzise.
Citește și: Atenție, FALS! MAE vine cu dezmințiri
Echipele mixte constituite în cadrul operațiunii au acționat atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe teritoriul intern al țării, utilizând metode și echipamente moderne – raze X, endoscoape, dispozitive, câini special antrenați, dar și infrastructură IT interconectată.
În această perioadă, au fost inițiate opt cauze penale, au fost reținute și arestate 11 persoane, au fost desfășurate 33 de percheziții și destructurat un laborator clandestin de droguri. De asemenea, au fost documentate patru cazuri de trafic în mediul online, a fost destructurat un magazin online de droguri, cu reținerea a 9 persoane și arestarea a 6 dintre acestea. Un bărbat a fost reținut după ce a ridicat o cutie ce conținea 1,8 kg de a-PVP, substanță narcotică de mare risc, cu o valoare estimativă de 1.000.000 lei.
Au mai fost documentate două cazuri de trafic de droguri prin coletărie, cu interceptarea a 30 de pastile de clonazepam și 60 de pastile de tramadol, substanțe supuse controlului strict, au fost reținute peste 500 de pastile cu efect psihotrop și alte substanțe supuse controlului, interceptate în colete, bagaje și trimiteri poștale internaționale.
S-au confiscat ciuperci cu posibil efect psihotrop în cadrul a 10 cazuri distincte, au fost depistate cantități de metamfetamină și MDMB – substanță sintetică cu efect narcotic. A fost inițiată o cauză penale privind activitatea unei grupări criminale implicate în traficul internațional de droguri în proporții deosebit de mari.
This post was last modified on 17/04/2025 09:13 09:13