X

Operaţiunea ‘Kayla Mueller’, numele de cod pentru uciderea lui al-Baghdadi

Operaţiunea militară care a condus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la moartea liderului Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi a primit numele lui Kayla Mueller, o tânără lucrătoare umanitară americană care ar fi fost violată în numeroase rânduri de liderul SI, după care a fost ucisă în Siria, în februarie 2015, relatează AFP, potrivit news.ro.

Tatăl său, Carl Mueller, a trăit un adevărat ”montagne russe de emoţii” ascultându-l pe Donald Trump care a anunţat duminică moartea liderului SI şi evocându-i fiica, care a fost prizoniera acestuia.

Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

Kayla Mueller era ”o femeie tânără frumoasă” care s-a dus în Siria pentru a ”ajuta oamenii”, a declarat preşedintele american. ”El a ţinut-o captivă mult timp şi apoi a ucis-o”, a adăugat el, referindu-se la al-Baghdadi.

Casa Albă a dezvăluit că operaţiunea forţelor speciale a primit numele tinerei.

”Am fost profund emoţionaţi” de cuvintele preşedintelui, a declarat Marsha Mueller pentru CNN, după ce miliardarul republican a contactat personal familia.

VIOLATĂ DE AL-BAGHDADI

Kayla Mueller, originară din Arizona, la acea vreme în vârstă de 24 de ani, lucra la Asociaţia Danish Refugee Council atunci când a fost răpită, la Alep, în nordul Siriei, în august 2013.

Ea i-a fost predată, la sfârşitul lui 2014, lui al-Baghdadi, care ar fi violat-o în mai multe rânduri, înainte să o ucidă.

Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

”Ea era dusă în camera lui al-Baghdadi, iar apoi se întorcea plângând şi le povestea fetelor ceea se întâmpla”, relatează mama sa pentru The New York Times (NYT).

”Ea a fost închisă în mai multe închisori, a fost plasată la izolare, a fost torturată, intimidată. Iar ea a fost, până la urmă, violată de al-Baghdadi însuşi”, a declarat tatăl ei pentru Arizona Republic.

Tags: Abu Bakr al-BaghdadiArizonaCarl MuellerDonald TrumpjihadistiKayla MuellerMarsha MuellersiriaSUA
Categorii: Sinteze