Operaţiunea de salvare din Thailanda s-a încheiat. Toţi cei 13 sportivi au fost scoşi din peşteră

Publicat:

Cei 12 copii și antrenorul lor blocați în peștera din Thailanda au fost salvați de echipele de intervenție, anunță surse oficiale, citate de CNN, potrivit mediafax.

Ultimii trei membri ai echipei de fotbal și antrenorul lor au fost scoși din peșteră marți, după mai mult de două săptămâni petrecute în subteran, au declarat reprezentanții Forțelor Navale din Thailanda.


Citește și: Prin anularea exercițiilor militare din Coreea de Sud, Pentagonul a economisit 14 milioane de dolari

Ultima parte a operațiunii constă în scoaterea la suprafață a celor patru salvatori, printre care și un doctor, care au stat cu copiii în peșteră după ce i-au găsit.

„Urmează să îi scoatem și pe salvatori”, au declarat reprezentanții Forțelor Navale într-o postare pe Twitter.

Prim-ministrul thailandez a declarat că cei cinci sportivi scoși marți din peșteră au primit îngrijiri medicale la fața locului, înainte să fie transportați la spitalul din Chiang Rai unde sunt tratați cei opt copii salvați în primele două zile ale operațiunii.

Citește și: Inundațiile catastrofale din Japonia au provocat moartea a 141 de oameni – FOTO/VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Testul simplu cu degetul care vă arată dacă ați băut suficientă apă sau dacă sunteți deshidratat

VIDEO - Testul simplu cu degetul care vă arată dacă ați băut suficientă apă sau dacă sunteți deshidratat Dacă vă temeți că nu beți suficientă...

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate Reducerea consumului de carne procesată cu aproximativ o treime ar putea preveni peste...

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de ‘agățat’

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de 'agățat' Nici flirtul nu mai este ce era cândva. În era...

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Cooperarea moldo-comunitară în vederea consolidării sistemului național de sănătate, precum și evoluțiile pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.