
Al Jazeera
Operaţiunile militare ale Statelor Unite în străinătate continuă în pofida coronavirsului care obligă militarii să ia măsuri fără precedent pentru a se proteja împotriva pandemiei de COVID-19, a afirmat vineri numărul doi al statului-major american, generalul John Hyten, citat de AFP, scrie agerpres.
“Nu există niciun impact asupra operaţiunilor”, a declarat generalul Hyten unui grup restrâns de jurnalişti.
Citește și : Bilanț tragic la nivel mondial: Peste jumătate de milion de persoane au fost infectate cu COVID-19
“Misiunile pe care le desfăşurăm în prezent în lume sunt executate conform aceloraşi reguli de angajament şi după acelaşi model ca în urmă cu o lună sau două”, a spus el.
“Vom continua să ne adaptăm la diferite constrângeri, dar coronavirusul nu are impact asupra acestor misiuni”, a adăugat generalul, subliniind că numărul militarilor americani contaminaţi în străinătate rămâne “foarte limitat”.
Citește și : În plină pandemie de covid-19, SUA refuză să suspende sancţiunile internaţionale
Pentagonul a anunţat miercuri suspendarea timp de două luni a tuturor desfăşurărilor prevăzute la nivel global, între care şi desfăşurarea şi repatrierea soldaţilor aflaţi în teatre de război, în încercarea de a opri epidemia de coronavirus.
Vineri dimineaţă, Pentagonul înregistrase 652 de cazuri de COVID-19 printre angajaţii militari şi civili ai armatei, familiile acestora şi subcontractanţii Pentagonului. Un subcontractant şi soţul unui cadru militar au murit din cauza coronavirusului.
This post was last modified on 28/03/2020 09:10 09:10