X

Opozantul rus Navalnîi, condamnat la încă 19 ani de închisoare pentru extremism

Justiţia rusă l-a condamnat vineri pe opozantul Alexei Navalnîi, aflat deja după gratii, la încă 19 ani de închisoare pentru extremism, printre alte acuzaţii, transmite EFE.

Navalnîi, care a fost judecat într-o închisoare din regiunea Vladimir, la 200 de kilometri de Moscova, unde ispăşeşte deja o pedeapsă de nouă ani pentru fraudă, va trebui să execute noua condamnare de 19 ani de închisoare într-un penitenciar cu regim special, unde sunt încarceraţi deţinuţi cu pedepse pe viaţă, potrivit agerpres.

Citește și : Vasile Plevan riscă să fie REVOCAT din funcția de șef adjunct al PA

Miercuri, Navalnîi, citat de AFP, estima că i se va administra o pedeapsă “lungă, stalinistă”.

“Formula de calcul este simplă: ceea ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20 de ani, vor da 18 sau ceva de genul acesta”, a declarat el joi într-un mesaj difuzat pe internet de apropiaţii săi.

Citește și : Recean dorește integrarea cetățenilor din Transnistria

Tags: Alexei Navalnîifraudainchisoaremoscova
Categorii: Externe