Opoziţia britanică îl acuză pe Boris Johnson de nerespectarea standardelor etice

Publicat:

Angela Rayner, vicepreşedinte al Partidului Laburist (opoziţie), l-a criticat dur, joi, pe premierul conservator Boris Johnson, cerând crearea unei Comisii parlamentare pentru etică şi integritate, în contextul scandalului privind petrecerile organizate în pandemie în birouri guvernamentale, informează mediafax.

“Boris Johnson s-a dovedit nepotrivit pentru a menţine standardele ridicate în viaţa publică şi coboară nivelul în fiecare zi în care se agaţă de funcţie, încercând să aranjeze regulile în contextul în care se confruntă cu o investigaţie privind inducerea în eroare în mod deliberat a Parlamentului”, a declarat Angela Rayner, potrivit cotidianului The Guardian.


Citește și : Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei

Angela Rayner crede că este necesară crearea unei comisii parlamentare pentru etică şi integritate. “Trebuie să oprim erodarea valorilor. Partidul Laburist va curăţa viaţa politică şi va restabili standardele în viaţa publică”, a subliniat Angela Rayner.

Premierul Boris Johnson are “probleme reale” şi riscă să fie vizat foarte curând de o moţiune de cenzură, a afirmat marţi William Hague, fost lider al Partidului Conservator, pe fondul criticilor referitoare la petrecerile organizate în birouri guvernamentale prin încălcarea regulilor antiepidemice. “Cred că Boris Johnson are probleme reale”, a declarat lordul William Hague, conform postului Times Radio şi publicaţiei The Evening Standard. “Multă lume a interpretat greşit evenimentele de săptămâna trecută, considerând că s-au încheiat problemele şi că Boris este liber. Dar, de fapt, nu aceasta este situaţia în Partidul Conservator, care este foarte agitat în legătură cu rezultatele raportului” privind petrecerile organizate în birouri guvernamentale, a adăugat William Hague.

“Cred că Partidul Conservator va trebui să rezolve această problemă într-un mod sau altul, întrucât dacă vrei să fii un partid eficient, fie te raliezi în spatele premierului, fie decizi să îl schimbi. Şi cred că, fie săptămâna viitoare, fie spre sfârşitul lunii iunie, vor trece la un vot de încredere”, a subliniat William Hague. Numeroşi parlamentari conservatori au anunţat în ultimele săptămâni că au cerut demisia premierului Boris Johnson. Moţiunea de cenzură va fi iniţiată doar dacă în Comitetul 1992 din cadrul Partidului Conservator vor fi primite 54 de solicitări în acest sens. Cererile sunt confidenţiale, astfel că doar preşedintele Comitetului 1922 ştie câte au fost primite până acum.

Premierul Boris Johnson a anunţat că îşi asumă responsabilitatea şi regretă foarte mult încălcările regulilor la petrecerile organizate în birouri guvernamentale, insistând însă că trebuie depăşit acest scandal. “Poliţia nu a considerat că prezenţa mea la aceste evenimente a fost o încălcare a regulilor, dar a descoperit acest lucru după ce am plecat, când nu mai eram acolo. După cum arată raportul elaborat de Sue Gray, am acţionat în sensul recomandărilor şi am aplicat o serie de schimbări. Aceste evenimente au fost în timpul serviciului, sunt parte a funcţiei mele. Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că limita între evenimentele de lucru şi socializare era greu de stabilit, iar lucrurile ar fi trebuit făcute diferit. Acest lucru nu înseamnă că nu îmi asum în totalitate responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat. Şi regret amarnic”, a declarat Boris Johnson săptămâna trecută.

Premierul le-a sugerat membrilor Parlamentului britanic că trebuie să depăşească acest scandal. “Misiunea acestui guvern se referă la problemele publicului britanic. Voi continua această misiune”, a insistat Boris Johnson, menţionând acţiunile de contracarare a scumpirilor, gestionarea efectelor pandemiei şi contracararea Rusiei.

Un raport oficial elaborat de Susan Gray, secretar adjunct al Biroului Cabinetului britanic, a stabilit că Guvernul Boris Johnson “a eşuat în mod grav” în respectarea normelor antiepidemice. “Oricare au fost intenţiile, ceea ce s-a întâmplat la aceste evenimente şi modul în care s-au desfăşurat nu au fost în concordanţă cu reglementările anti-COVID din acea perioadă. Permiterea presiunilor asupra unor oficiali şi consilieri, unele atitudini au fost incompatibile cu reglementările”, arată raportul prezentat de Susan Gray.

Citește și : Suedia va furniza Ucrainei ajutor economic suplimentar şi noi echipamente militare

Premierul Boris Johnson a fost amendat recent de Poliţia londoneză în cadrul investigaţiilor privind petreceri organizate în sedii guvernamentale în timpul pandemiei, iar opoziţia laburistă îi cere demisia. Boris Johnson a negat iniţial că ar fi fost încălcate regulile antiepidemice, iar ulterior a argumentat că nu şi-a dat seama că s-a întâmplat acest lucru. Oficialii de la Downing Street au negat că Boris Johnson ar fi indus în eroare Parlamentul în mod intenţionat.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.