X

Opoziţia din Georgia îşi cheamă oamenii în stradă! Zeci de mii de protestari au manifestat împotriva puterii de la Tbilisi

Zeci de mii de susţinători ai opoziţiei din Georgia s-au adunat la Tbilisi joi seară, cu două zile înaintea alegerilor legislative în care speră să îndepărteze de la putere partidul de guvernare din ce în ce mai nepopular, informează AFP, potrivit agerpres.

Georgienii votează sâmbătă într-un scrutin legislativ marcat de suspans, în care se remarcă unirea fără precedent a forţelor de opoziţie împotriva partidului de guvernământ condus de cel mai bogat om din ţară, fostul prim-ministru Bidzina Ivanishvili.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

Principalul său rival este fostul preşedinte în exil Mihail Saakachvili. Partidul său, Mişcarea Naţională Unită (MNU), a reuşit să adune mai multe grupări ale opoziţiei în acest an pentru a confrunta Visul Georgian, formaţiunea politică a lui Ivanishvili aflată la putere din 2012, acuzată de corupţie şi de suprimarea oponenţilor.

Susţinătorii lui Saakashvili au umplut joi seară piaţa centrală din Tbilisi dominată de statuia gigantică a Sfântului Gheorghe, patron Georgiei.

Adresându-se mulţimii prin videoconferinţă din Ucraina, liderul opoziţiei a promis victoria “libertăţii asupra opresiunii, a prosperităţii asupra sărăciei”.

Mihail Saakachvili a fugit din Georgia după ce a părăsit preşedinţia în 2013, ameninţat cu urmărirea penală pentru abuz de putere. În prezent, locuieşte în Ucraina, unde ocupă funcţia de consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, dar MNU a promis că acesta va fi numit prim-ministru dacă opoziţia va ieşi învingătoare.

Ajuns la putere într-un moment în care Saakashvili, care a modernizat ţara, era criticat pentru înclinaţii autoritare, popularitatea partidului Visul Georgian a scăzut pe fondul dificultăţilor economice şi al atacurilor asupra progreselor democratice înregistrate de Georgia.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

Deşi ambele tabere se declară convinse de victorie, rezultatul votului este incert. Opoziţia pare să dispună de un mic avans, dar Visul Georgian îşi poate mobiliza “resursele financiare şi administrative” pentru a-şi învinge adversarii, crede expertul Gia Nodia.

Georgia, o ţară muntoasă cu aproximativ patru milioane de locuitori, este un exemplu democratic rar în fostele republici sovietice, dar se confruntă în mod regulat cu proteste anti-guvernamentale.

Tags: Bidzina IvanishviliGeorgiaMihail SaakachviliMişcarea Naţională Unită (MNU)opozitieprotesteTbilisiVisul Georgian
Categorii: Diaspora