Opoziţia încearcă să strângă rândurile pentru demiterea Maiei Sandu

Deputatul și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a anunțat că formațiunea a finalizat proiectul unei hotărâri de Parlament privind inițierea procedurii de suspendare și demitere a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit acestuia, documentul va fi transmis în această săptămână deputaților din opoziție pentru a fi semnat și completat.

Chicu a declarat că proiectul are peste 40 de pagini și conține ceea ce el califică drept încălcări grave ale Constituției și legislației, precum și acuzații privind modul în care șefa statului și-ar fi exercitat mandatul.

Citeşte şi: CDC investighează un focar misterios care a îmbolnăvit peste 400 de persoane – Stiripesurse.md

„Noi am pregătit proiectul. Are vreo 40 și ceva de pagini. O să-l remit colegilor din opoziție pentru a face cunoștință cu acest proiect și pentru a-l completa. Eu vreau să fie un document comun al opoziției”, a afirmat liderul PDCM.

Acesta a spus că speră să obțină cele 34 de semnături necesare pentru înregistrarea proiectului în Parlament, astfel încât documentul să fie examinat în plen.

În declarațiile sale, Ion Chicu a formulat mai multe acuzații la adresa președintei Maia Sandu și a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susținând că șefa statului ar fi fost la curent cu presupuse nereguli semnalate în spațiul public și că poartă responsabilitate pentru situația din țară.

De asemenea, el a făcut referire la o investigație jurnalistică și la informații privind averea unui deputat PAS, fără a prezenta probe suplimentare în cadrul declarației.

Până la această oră, Președinția Republicii Moldova nu a comentat declarațiile făcute de liderul PDCM.

De menționat că Constituția Republicii Moldova prevede că președintele poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din deputați, dacă săvârșește fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Decizia privind demiterea din funcție este luată ulterior prin referendum republican, organizat în termen de cel mult 30 de zile de la suspendare.

This post was last modified on 20/07/2026 10:04 10:04

Tags: Ion ChicuMaia SanduPartidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM)
Știrile zilei