Opoziţia mai multor state membre ale UE împiedică adoptarea unui acord privind taxarea giganților internetului

Publicat:

Opoziţia mai multor state membre ale UE a împiedicat adoptarea unui acord european ce ar fi permis taxarea marilor societăţi din sectorul digital, propunere iniţiată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, eşecul demersului provocând o reacţie energică din partea ministrului francez de finanţe Bruno Le Maire, transmit agenţiile AFP şi EFE, conform agerpres.

Miniştrii europeni de finanţe, reuniţi la Sofia, au dezbătut pentru prima dată acest proiect, prezentat de Comisia Europeană la sfârşitul lunii martie şi care prevede instituirea rapidă a unei taxe în UE pe cifra de afaceri a giganţilor internetului, precum Facebook şi Amazon.


Citește și : SUA : Fostul preşedinte George H.W. Bush rămâne în spital a-şi continua recuperarea

Însă unele ţări, printre ele Malta, Irlanda şi Luxemburg, acestea din urmă fiind de altfel şi cele acuzate că profită de pe urma condiţiilor fiscale avantajoase pe care le oferă unor asemenea societăţi, şi-au manifestat rezervele faţă de iniţiativa Franţei. La fel au procedat Suedia, Danemarca, Finlanda, Lituania, precum şi Marea Britanie, care înainte se declarase favorabilă proiectului.

‘Trebuie să discutăm cu americanii, pentru că dacă UE acţionează singură această taxă va fi foarte ineficientă şi dăunătoare pentru economia europeană’, a indicat ministrul luxemburghez de finanţe, Pierre Gramegna. El a vorbit şi despre riscul înrăutăţirii relaţiilor cu SUA, deja tensionate pe plan comercial după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat că de la 1 mai va aplica şi blocului comunitar taxele instituite pe importurile de oţel şi aluminiu.

‘Nu este o taxă împotriva GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon), nu este o taxă împotriva SUA (…) Ea este în interesul tuturor europenilor’, i-a răspuns comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici.

Conform unei surse europene, ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire a fost ultimul ministru care a luat cuvântul la această reuniune, el exprimându-se vehement împotriva reticenţelor manifestate de unele ţări faţă de această taxă pe care preşedintele Macron a inclus-o printre priorităţile sale.

‘Este Europa în stare să se arate puternică ? (…) Când am fost cu preşedintele Macron în SUA am aflat un lucru: americanii nu vor respecta decât demonstraţiile de forţă’, a spus ministrul francez, conform relatării respectivei surse neprecizate. ‘Dacă veţi merge până la alegerile europene de anul viitor cu mesajul: am vorbit mult, am dezbătut mult, dar nu am luat nicio decizie, vă urez succes !’, a încheiat el, potrivit aceleiaşi surse.

Germania a susţinut iniţial demersul Franţei, dar ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, nu a intervenit în timpul reuniunii de la Sofia. Vorbind la o conferinţă de presă după reuniune, el a spus că este favorabil unei taxări corecte a societăţilor din sectorul digital.

Potrivit surselor agenţiei EFE, propunerea Franţei a fost sprijinită la această reuniune de Spania, Portugalia, Polonia, Slovacia, Bulgaria şi Italia. În afara celor opt deja enunţate care s-au exprimat împotriva, celelalte state membre ale UE au avut o poziţie ambiguă, conform aceloraşi surse.

Tot agenţia EFE menţionează că în luna septembrie, după ce Franţa a impulsionat iniţiativa taxării companiilor din sectorul internetului, propunerea ei a fost sprijinită de Spania, Germania, Italia, Austria, Portugalia, Grecia, Bulgaria, România şi Slovenia.

Citește și : Luxemburgul solicită o dezbatere în cadrul NATO cu privire la ofensiva Turciei în Afrin

Propunerea formulată de Comisia Europeană are în vedere, pentru început, taxarea cu 3% a veniturilor obţinute de companiile din sectorul digital a căror cifră de afaceri pe an la nivel mondial este mai mare de 750 de milioane de euro şi ale căror venituri obţinute în UE sunt de peste 50 de milioane de euro. Ulterior, în urma unei revizuiri ample a normelor privind impozitarea societăţilor comerciale, Comisia Europeană ar urma să vină cu o altă propunere cu aplicare pe termen lung pentru ca statele membre UE să poată taxa pe teritoriile lor aceste companii, chiar dacă ele nu sunt prezente fizic acolo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.