Opoziția o vrea pe Drăgălin în Parlament. Majoritatea zice: „ba”

Opoziția o vrea pe Drăgălin în Parlament. Majoritatea zice: „ba”

Opoziția parlamentară a cerut, în debutul ședinței de astăzi, audierea, șefei de la Anticorupție, Veronica Drăgălin, însă, majoritatea parlamentară a respins solicitarea.

Citește și: Grosu vrea mai multe explicații despre fostul șef al Armatei acuzat de spionaj

Comunista Diana Caraman a cerut audierea șefei Procuraturii Anticorupție (PA), în legătură cu scandalul legat de schema internațională de corupție privind interferarea cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională și în care ar fi implicați funcționari publici din Moldova.

„Noi nu înțelegem ce se întâmplă acolo… Vedem că acolo este un adevărat haos”, a menționat Caraman, care a propus și audierea ministrului Afacerilor Interne Adrian Efros.

Propunerea comunistei nu a fost acceptată de majoritatea parlamentară acumulând  doar 18 voturi.

Precizăm că, acum două zile, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, anunța despre efectuarea mai multor percheziții  în cadrul unei anchete comune între R. Moldova și Republica Franceză, cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite, ce investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din țara noastră și din alte țări primesc mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a notificărilor roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.

În lista persoanelor bănuite că ar fi implicate în schema internațională de corupție ar figura șeful Inspectoratului General pentru Migrație a Ministerului de Interne, Mihail Vodă, precum și șeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Ţentiu. Un rol cheie, de intermediar pentru transmiterea mitei, l-ar fi avut fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog. Acesta a fost ulterior reprezentantul Republicii Moldova la Interpol.  Un alt bănuit este avocatul Oleg Mîţă. Acesta a ajuns în atenţia opiniei publice, apărându-i pe liderul interlop Vladimir Mosclciuc, alias Makena, şi pe fostul deputat democrat, Vladimir Andronache.

Tags: audieri parlamentaredeputata Diana CaramanDragalin in Parlamentscandal Interpolșefa PA Veronica Dragalin
Știrile zilei