Opoziţia parlamentară de la Chişinău îl critică pe Dodon pentru atacul la adresa diplomaţilor europeni acreditaţi în Republica Moldova

Publicat:

Opoziţia parlamentară de la Chişinău a exprimat critici la adresa preşedintelui Igor Dodon pentru atacul la adresa unor diplomaţi europeni aflaţi la post în Republica Moldova, apreciind că astfel izolează şi mai mult ţara, transmite luni Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Într-o înregistrare video pe Youtube, Igor Dodon a acuzat săptămâna trecută mai mulţi ambasadori ai statelor UE acreditaţi la Chişinău de blocarea dialogului dintre guvernul condus de premierul Ion Chicu şi Bruxelles.


Citește și : Belgia suspendă procedura de extrădare în Spania a lui Puigdemont

Potrivit preşedintelui moldovean, în loc să se ocupe de dezvoltarea relaţiilor bilaterale, diplomaţii promovează imaginea unor partide.

‘Am discuţii permanente cu ambasadorii UE acreditaţi în Republica Moldova. Eu le-am dat un mesaj. Vedem că unii dintre ei încearcă să blocheze dialogul noului guvern cu Bruxelles-ul. Blochează. Dezinformează Bruxelles-ul, dezinformează capitalele europene. Nu voi da nume acum, dar ei se cunosc. Cel puţin sunt trei-patru ambasadori care se ocupă de relaţiile bilaterale Republica Moldova cu ţările membre UE. Ei merg pe la diferite instituţii, blochează proiectele care sunt deja lansate, spun că nu trebuie de dat bani pentru acest guvern’, a declarat Dodon, citat de portalul Deschide.md.

În acelaşi cadru, Dodon spune că are impresia că unii dintre ambasadorii statelor europene ar fi deja membrii PAS (al Maiei Sandu) sau PPDA (al lui Andrei Năstase).

Deputatul PPDA, Iurie Reniţă, fost ambasador la Bucureşti şi la Bruxelles, a declarat luni la Radio Chişinău că, din cauza acestei atitudini, Republica Moldova va rămâne în continuare izolată, fără un dialog substanţial cu statele vecine, însă subordonată Rusiei.

Atitudinea ambasadorilor este absolut motivată, a spus la rândul său deputatul PAS, Mihai Popşoi, într-o conferinţă de presă. Reticenţa Bruxelles-ului faţă de Republica Moldova e cauzată de lipsa de reforme şi de concentrarea de putere în mâinile lui Igor Dodon care nici măcar nu pune interesul Republicii Moldova pe primul plan, consideră el.

Citește și : UE prelungeşte sancţiunile împotriva Belarusului

‘Este o insultă gravă la adresa ambasadorilor. Mai mult decât atât ambasadorii, la fel ca şi cetăţenii Republicii Moldova, ştiu agenda de trădare a intereselor naţionale pe care o promovează Igor Dodon, agenda Kremlinului în Republica Moldova. Ambasadorii promovează agenda ţărilor lor, iar Dodon agenda altei ţări’, a afirmat Popşoi.

Potrivit ultimelor declaraţii ale oficialilor europeni, Uniunea Europeană condiţionează asistenţa macrofinanciară de rezultatele guvernului în reformarea justiţiei, între timp susţinerea urmând să fie orientată către comunităţile locale, aminteşte Radio Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.