X

Opoziţia rusă critică un nou proiect de lege ‘anti-Navalnîi’

Personalităţi ale opoziţiei ruse au exprimat miercuri critici la adresa unui proiect de lege ce instituie restricţii pentru candidaţii la alegerile pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), văzut ca un atac împotriva susţinătorilor disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează dpa, potrivit agerpres.

Este vorba de o altă ‘lege anti-Navalnîi’, afirmă Leonid Volkov, un apropiat al opozantului, într-o postare pe Twitter.

Citeşte şi: Joe Biden vrea să se vadă cu Putin luna viitoare – Black News

Un grup de deputaţi au introdus marţi, spre examinare, în Dumă un proiect de lege care vizează privarea dreptului de a candida timp de mai mulţi ani pentru membrii organizaţiilor considerate extremiste de actuala legislaţie rusă. Această lege i-ar putea afecta pe mulţi dintre susţinătorii lui Navalnîi.

În prezent, un tribunal din Moscova decide asupra unei cereri a parchetului rus pentru a califica Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) al lui Navalnîi drept extremiste.

Structurilor regionale ale mişcării lui Navalnîi au fost incluse deja pe lista organizaţiile extremiste şi teroriste de către autoritatea de supraveghere financiară Rosfinmonitoring la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care această mişcare nici nu este înregistrată în mod oficial. Navalnîi a încercat timp de mai mulţi ani să înregistreze propriul partid, dar a fost împiedicat de autorităţi, ceea ce a făcut ca infrastructura creată în acest scop în regiuni să funcţioneze ca o mişcare de entuziaşti.

Susţinătorii lui Navalnîi au criticat procedura ca fiind motivată politic.

Citeşte şi: Dreapta spaniolă câştigă alegerile regionale din Madrid – Black News

Potrivit proiectului respectiv de lege, liderii unor astfel de organizaţii nu vor putea fi aleşi ca deputaţi timp de cinci ani, iar simplii membri timp de trei ani de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătoreşti privind interzicerea sau lichidarea organizaţiei, potrivit publicaţiei independente Meduza, declarat recent de autorităţi drept ‘agent străin’. Interdicţia se extinde şi asupra celor care au susţinut financiar o astfel de organizaţie în trecut.

În postarea sa, Volkov scrie că acţiunea deputaţilor (puterii) arată teama autorităţilor faţă de personalităţile din jurul lui Navalnîi, precum cunoscuta avocată Liubov Sobol. Ea intenţiona să candideze pentru un loc în parlament la alegerile din toamnă pentru Dumă. Această interdicţie ar putea afecta peste 200.000 de persoane care au făcut donaţii pentru FBK, indică Volkov, citat de Meduza. 

Tags: Aleksei NavalnîiDuma de StatFondul de luptă împotriva corupţiei (FBK)Leonid Volkovmeduzamoscovarusia
Categorii: Știrile zilei