Opoziţia tunisiană îi cere preşedintelui Kais Saied să demisioneze imediat, după alegerile cu absenteism de 92% de sâmbătă

Publicat:

Şeful principalei coaliţii de opoziţie din Tunisia i-a cerut preşedintelui Kais Saied “să plece imediat”, după fiasco-ul alegerilor legislative de sâmbătă, menite să reînnoiască Parlamentul şi marcate de o rată de absenteism masiv de peste 92%, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Într-o convorbire telefonică de duminică, preşedintele Frontului salvării naţionale (FSN), Ahmed Nejib Chebbi, a estimat că acest scrutin “arată că foarte foarte puţini tunisieni cauţionează demersul lui Kais Saied”.


Citește și : Coreea de Nord a lansat două rachete balistice în Marea Japoniei

“Este o mare dezavuare populară pentru acest proces” declanşat prin suspendarea Parlamentului şi demiterea prim-ministrului pe 25 iulie 2021, înainte de a acapara toate atribuţiile, a adăugat Chebbi.

“92% au întors spatele procesului ilegal care ridiculizează Constituţia” şi votul de sâmbătă a fost, potrivit lui Chebbi, precedat de “o mare dezavuare internaţională” cu prilejul recentei vizite a preşedintelui Saied în SUA, unde procesul politic pe care l-a declanşat a fost dezaprobat.

“Procesul politic este dezavuat intern şi extern”, a declarat Chebbi, preşedintele FSN, din care face parte mişcarea de inspiraţie islamistă Ennahdha, duşmanul declarat al preşedintelui Saied şi fostul partid majoritar în Parlament timp de zece ani după revoluţia tunisiană din 2011.

El a făcut apel la celelalte formaţiuni politice “să se înţeleagă asupra nominalizării unui înalt magistrat” capabil “să supervizeze un nou scrutin prezidenţial”.

După lovitura sa de forţă şi suspendarea şi apoi dizolvarea Parlamentului în martie, denunţate de opoziţie ca o “lovitură de stat”, preşedintele Saied a obţinut adoptarea în această vară a unei constituţii care reduce drastic prerogativele parlamentului.

El a reformat şi modul de organizare al scrutinului de sâmbătă pentru legislative, interzicând orice afiliere politică pentru candidaţi, în majoritate necunoscuţi, ceea ce din punctul de vedere al experţilor a contribuit la prăbuşirea ratei de participare.

Majoritatea partidelor, între care şi partidul de opoziţie anti-islamist al lui Abir Moussi, au boicotat scrutinul.

Potrivit liderului FSN, al treilea factor de dezavuare este amânarea decisă săptămâna trecută de către FMI a unui nou credit de 2 miliarde de dolari pentru Tunisia.

Citește și : Iranul ameninţă cu blocarea permanentă a aplicaţiilor WhatsApp şi Instagram

Acest al patrulea credit în zece ani a făcut obiectul unui acord preliminar la jumătatea lui octombrie, dar trebuie aprobat defnitiv de Consiliul de Administraţie al FMI.

Tunisia traversează o gravă criză economică, accentuată de războiul din Ucraina, comentează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.