Opoziţia ungară boicotează activitatea parlamentului pentru a protesta împotriva ‘legii sclaviei’

Publicat:

O întreagă facţiune a deputaţilor de opoziţie din Ungaria a părăsit luni lucrările parlamentului pentru a protesta împotriva legislaţiei muncii care extinde numărul orelor suplimentare pe care cetăţenii le pot lucra legal, relatează DPA, potrivit Agerpres.

“Protestăm astfel împotriva legii muncii”, a declarat Laszlo Varju, din partea Coaliţiei Democrate, de stânga liberală, într-o conferinţă de presă la Budapesta.


Citește și : Angela Merkel va participa la summitul Uniunea Europeană – Liga Arabă

Toate partidele parlamentare din opoziţie s-au alăturat boicotului.

Partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban a adoptat în decembrie legea care extinde de la 250 la 400 numărul orelor suplimentare ce pot fi lucrate.

Orban a insistat că orele suplimentare vor fi opţionale, dar criticii şi sindicatele şi-au exprimat îngrijorarea că această aşa-numită ‘lege a sclaviei’ va introduce practic săptămâna de lucru de şase zile.

Mii de persoane au luat parte la demonstraţii săptămânale luna trecută în întreaga Ungarie pentru a protesta împotriva legislaţiei muncii.

Parlamentarii de opoziţie au anunţat boicotul la începutul actualei sesiuni parlamentare.

Citește și : Justiţia din Maldive cere arestarea fostului preşedinte Abdulla Yameen

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.