X

Opoziţia venezueleană cere guvernului de la Caracas să revină la dialog

Opoziţia venezueleană a îndemnat guvernul preşedintelui Nicolas Maduro să reia dialogul, după retragerea partidului la putere de la următoarea rundă de negocieri care urma să înceapă duminică la Ciudad de Mexico, notează AFP, potrivit agerpres.

“Facem apel la cealaltă parte să revină la negocierile de la Ciudad de Mexico cât mai curând posibil pentru a se ajunge la acordurile necesare”, a declarat negociatorul-şef al opoziţiei, Gerardo Blyde, într-o conferinţă de presă în capitala Mexicului.

Citeşte şi: Ruşii aveau o ‘CÂRTIŢĂ’ în cabinetul ministrului francez al apărării – Black News

Negocierile urmau să dureze până miercuri.

Guvernul Maduro a anunţat sâmbătă că nu va participa la discuţii după extrădarea din Capul Verde în Statele Unite a lui Alex Saab, un columbian acuzat de spălare de bani deturnaţi de la ajutorul alimentar în beneficiul liderului socialist venezuelean.

“Nimeni nu este mai important decât poporul venezuelean”, a spus Gerardo Blyde, care a deplâns o “nouă întârziere” în negocieri, demarate în august sub auspiciile Norvegiei.

Caracasul cere relaxarea sancţiunilor occidentale, în timp ce opoziţia condusă de Juan Guaido doreşte garanţii pentru alegeri regionale corecte în noiembrie.

Nici Nicolas Maduro, acuzat că a fost reales în mod fraudulos în 2018, nici Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte de peste 60 de ţări, nu participă personal la negocieri.

Statele Unite au exercitat presiuni asupra lui Nicolas Maduro, devenit preşedinte după decesul mentorului său şi predecesor Hugo Chavez în 2013, ca să depună eforturi serioase pentru a organiza alegeri dacă doreşte relaxarea sancţiunilor.

Citeşte şi: Milioane de vieți depind de modul în care se termină pandemia – Black News

Juan Guaido a subliniat că doreşte continuarea negocierilor. “Am avut mari speranţe pentru aceste discuţii. Aceste speranţe există în continuare şi pentru următoarele”, a declarat el. “Vrem să ne ocupăm în detaliu de toate subiectele de pe ordinea de zi, deoarece este singura modalitate de a ajunge la acorduri care să aducă soluţii pentru ţară”, a mai spus opozantul.

Venezuela este prinsă într-o criză economică şi politică fără precedent, care a împins milioane de persoane să fugă din ţară.

Precedentele negocieri din 2018 nu au reuşit să rezolve criza, mai scrie AFP. 

Tags: Alex SaabcaracasCiudad de MexicoGerardo BlydeHugo ChavezJuan GuaidoNicolas MaduroVenezuela
Categorii: Știrile zilei