X

Opt ani de la tragedia aeriană de la Smolensk

Polonezii au marcat marţi opt ani de la tragedia aviatică de la Smolensk (vestul Rusiei), în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care preşedintele de la acea vreme al Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa, şi alţi înalţi oficiali polonezi, relatează agenţia PAP, potrivit agerpres.

O slujbă religioasă în memoria victimelor a fost oficiată marţi dimineaţă la catedrala Wawel din Varşovia, după care participanţii, printre care şi preşedintele Andrzej Duda, s-au îndreptat spre Palatul Prezidenţial unde au depus coroane de flori la plăcile comemorative în onoarea victimelor dezastrului aerian de la 10 aprilie 2010.

Citeşte şi: Trump ‘a explodat’ când a aflat că FBI percheziţionează biroul avocatului său

În cursul după-amiezii, în piaţa Pilsudskiego din capitala poloneză va fi dezvelit un monument în memoria victimelor. De asemenea, va fi pusă piatra de temelie a unei statui a fostului preşedinte Lech Kaczynski, în faţa garnizoanei din Varşovia.

La 10 aprilie 2010, zeci de oficiali civili şi militari polonezi au decedat atunci când avionul în care se aflau s-a prăbuşit în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei. Delegaţia poloneză se îndrepta spre Katyn pentru a participa la o ceremonie de marcare a 70 de ani de la masacrul din 1940, când circa 22.000 de prizonieri de război polonezi au fost ucişi de forţele sovietice.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Nu s-au înregistrat victime

Tags: Andrzej Dudacatedrala WawelLech Kaczynskipiaţa PilsudskiegoPoloniarusiaSmolenskvarsovia
Categorii: Diaspora