X

Opt germani de origine bosniacă, suspectaţi de sprijin acordat jihadiştilor, arestaţi în vestul Germaniei

Poliţia germană a percheziţionat miercuri dimineaţă şapte apartamente în oraşul Oberhausen, din vestul Germaniei, acţiune în timpul căreia a arestat opt persoane suspectate de ajutor acordat grupării teroriste Statul Islamic, au anunţat autorităţile de la Berlin, potrivit dpa, scrie agerpres.

Cei opt cetăţeni germani, toţi de origine bosniacă – patru bărbaţi şi patru femei – fuseseră monitorizaţi de autorităţi de mai mult timp. Ei sunt bănuiţi că au oferit sprijin financiar Statului Islamic, însă nu au planificat niciun atac terorist, conform autorităţilor germane.

Citește și : Guvernul italian se descotorosește de un consilier important, bănuit că a fost ‘mânjit’ de mafie

”Cazul Oberhausen indică în mod clar că pericolul apare nu doar de la cei care planifică şi comit atacuri teroriste. El apare şi din partea susţinătorilor care ajută teroriştii cu fonduri şi logistică”, a spus Herbert Reul, ministru de interne al landului Renania de Nord-Westphalia.

Poliţia nu a oferit detalii privind suma implicată în acest caz sau modul în care fondurile au fost furnizate grupării jihadiste.

Suspecţii urmau să compară miercuri după-amiază în faţa unui judecător care trebuie să decidă dacă ei rămân în arest preventiv.

Citește și : Cerută insistent de Occident, Înalta Curte Anticorupţie ucraineană își începe activitatea în septembrie

Tags: berlinjihadisteOberhausenRenaniaterorist
Categorii: Diaspora