Opt libanezi sunt închişi în EAU pentru ‘terorism’

Publicat:

Opt libanezi de confesiune şiită au fost inculpaţi pentru ”terorism” în Emiratele Arabe Unite (EAU) şi nu au dreptul de a fi asistaţi de un avocat la procesul lor ”plin de nereguli”, a denunţat luni organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) într-un comunicat, citat de AFP, potrivit agrepres.

Potrivit comunicatului, deşi capetele de acuzare nu au fost date publicităţii, familiile celor opt acuzaţi au afirmat că ei au fost inculpaţi pentru ”terorism”.


Citeşte şi: Netanyahu îşi scurtează vizita în SUA după ce Israelul a fost lovit de rachetele palestinienilor – VIDEO 

Media din Emirate au relatat că acuzaţii au legături cu 13 deputaţi în parlamentul de la Beirut şi cu mişcarea şiită libaneză Hezbollah, aflată la conducerea a trei ministere în guvernul libanez, dar care este considerată de către EAU drept o organizaţie teroristă.

Autorităţile din EAU nu au putut fi contactate imediat pentru a comenta aceste informaţii.

Toţi cei opt inculpaţi trăiesc şi lucrează în EAU de peste 15 ani şi şapte dintre ei sunt angajaţi ai companiei aeriene Emirates, cu sediul în Dubai, a precizat HRW.

Conform familiilor lor, nici unul dintre ei nu are apartenenţă politică cunoscută şi declaraţiile au fost făcute sub constrângere.

Citeşte şi: Oman îşi deschide porturi şi aeroporturi pentru armata americană

Reţinuţi în perioada decembrie 2017- februarie 2018, cei opt libanezi au fost plasaţi apoi în detenţie timp de un an înainte de deschiderea procesului lor pe 13 februarie, potrivit HRW. Ei au fost ţinuţi în izolare pe o durată prelungită, nu au avut dreptul la un avocat şi nici să primească vizite din partea familiei, au indicat pentru HRW apropiaţi ai lor.

”Emiratele au utilizat de multe ori spectrul terorismului pentru a justifica absenţa totală a respectării statului de drept”, a declarat pentru HRW directoarea pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Sarah Leah Whitson. ”Nerespectând drepturile acuzaţilor la un proces echitabil, autorităţile emirateze arată că ele au decis deja rezultatul” procesului, a adăugat ea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.