X

Opt oameni şi-au pierdut viaţa în POTOPUL din Noua Zeelandă

O a opta persoană, o fetiţă în vârstă de doi ani, a murit în Noua Zeelandă în urma trecerii, luni, a ciclonului Gabrielle, care a dus la evacuarea a 10.000 de persoane şi după care 3.000 de persoane au fost date dispărute, au anunţat vineri autorităţile, potrivit AFP şi agerpres.

Poliţia a confirmat cel de-al optulea deces provocat de furtună, precizând că victima pare să fi fost “luată de apele inundaţiilor”.

Citeşte şi: Maia Sandu risipeşte mitul candidaturii sale la președinția României – Black News

Într-o postare pe Facebook, familia fetiţei a descris momentele de coşmar prin care a trecut în casa lor din Hawke’s Bay, zona cea mai afectată de intemperii.

“Apa se afla la aproximativ 10 centimetri de tavanul casei noastre”, după ce “a crescut extrem de repede şi violent”, a scris joi Ella Louise Collins, mama fetiţei.

Familia de patru persoane a încercat să se refugieze pe acoperişul vecinului, însă a fost blocată de ceea ce doamna Collins a descris drept “un torent de apă care aproape ne-a înecat pe toţi”.

Fiica ei în vârstă de doi ani, Ivy, nu a supravieţuit. “A murit foarte repede”, luată de torent, a scris femeia.

Premierul Chris Hipkins a vizitat vineri regiunea Hawke’s Bay, declarând că “întreaga ţară” este alături de comunităţile afectate.

“Sunt oameni care se află într-o stare foarte, foarte precară”, a subliniat el.

Circa 10.000 de persoane au fost strămutate, iar oraşe întregi au rămas fără electricitate şi apă potabilă, potrivit cifrelor administraţiei locale.

De asemenea, autorităţile au declarat că în 62.000 de locuinţe din întreaga ţară curentul electric nu a fost încă restabilit.

Citeşte şi: Autorităţile mexicane au descoperit 31 de cadavre în două gropi comune

Armata a desfăşurat elicoptere în ultimele zile pentru a aduce alimente şi produse de primă necesitate în zonele izolate.

Confruntat cu amploarea operaţiunilor, Chris Hipkins a declarat, de asemenea, că acceptă în sfârşit ofertele de ajutor internaţional, după ce iniţial le refuzase.

Tags: Chris Hipkinsciclonul GabrielleElla Louise CollinsHawke's BayNoua Zeelanda
Categorii: Știrile zilei