X

Opt persoane arestate în ancheta ce vizează atacul cu Kalaşnikov din Toulouse

Opt persoane se aflau vineri în stare de arest la Toulouse, în sud-vestul Franţei, în cadrul anchetei privitoare la un atac armat comis pe 3 iulie 2017 de un individ care şi-a ascuns identitatea sub o burqa, transmite AFP, citând o sursă apropiată dosarului, potrivit agerpres.

Cele opt persoane, printre care se numără şi femei, urmau să compară în cursul după-amiezii în faţa unui judecător.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

‘Continuăm investigaţiile’ în legătură cu acest atac, în care un bărbat, ce fusese condamnat anterior pentru ‘trafic de stupefiante, violenţe, furt cu circumstanţe agravante şi port de armă’, a fost ucis, iar alte şapte persoane rănite, a indicat sursa.

Atacul a avut loc în seara zilei de 3 iulie, în jurul orei 21.30, în cartierul Reynerie, considerat o ‘zonă urbană sensibilă’, din sud-vestul oraşului Toulouse.

Agresorul a acţionat ‘disimulat prin purtarea unei burka’ şi folosind ‘un cărucior de copii pentru a-şi ascunde arma, cel mai probabil o puşcă de asalt de tip Kalaşnikov’, a declarat la momentul respectiv procurorul Republicii, Francois Molins.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

După ce a tras ‘cel puţin 30 de focuri’ cu o armă automată, ucigaşul a fugit cu o motocicletă condusă de un complice.

Nu se ştie deocamdată dacă autorul faptelor se află printre cei arestaţi. ‘Dosarul este sensibil, este bine instrumentat, dar nu este încheiat’, a menţionat sursa citată.

Tags: burqacartierul ReyneriefrantaKalaşnikovtoulouse
Categorii: Diaspora