X

Opt poliţişti francezi, reţinuţi pentru ‘violenţe şi deţinere de stupefiante’

Opt poliţişti din Pantin, o suburbie din nord-estul Parisului, au fost plasaţi miercuri în arest preventiv pentru violenţe şi deţinere de stupefiante, informează surse concordante citate de AFP, potrivit agerpres.

Poliţiştii reţinuţi au fost plasaţi în arest preventiv la Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN).

Citește și : Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

Ei sunt suspectaţi de “violenţe voluntare comise de persoane de autoritate publică, fals în înscrisuri publice, arestare arbitrară şi deţinere de stupefiante”, a declarat pentru AFP parchetul din Bobigny, competent pentru Pantin, confirmând o informaţie a televiziunii M6.

Ei trebuie să răspundă pentru “fapte care s-au produs de-a lungul întregului an 2020”, a adăugat o sursă apropiată de dosar.

Audierea lor are loc în cadrul anchetei preliminare deschise în aprilie 2020 şi încredinţate IGPN.

Faptele au fost “aduse la cunoştinţa autorităţii judiciare” de prefectura poliţiei din Paris, a precizat această instituţie.

Această nouă afacere intervine în contextul în care poliţia din departamentul Seine-Saint-Denis, unde se află Pantin şi Bobigny, a fost afectată în această vară de un scandal privind Compania de securizare şi intervenţie (CSI), o unitate de poliţie specială, vizată de aproximativ 15 anchete pentru fapte de furt, violenţe, deţinere de droguri şi fals în înscrisuri publice.

Citește și : Rusia îl vrea LEGAT pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Navalnîi

Patru poliţişti ai CSI din Seine-Saint-Denis au fost inculpaţi în iulie 2020, dar în total circa 20 de persoane sunt implicate.

Tags: arestIGPNPantinparisViolente
Categorii: Diaspora