Opt state membre UE solicită sancţiuni împotriva atacurilor informatice (presă)

Publicat:

Uniunea Europeană încearcă să-şi întărească rezistenţa la atacurile cibernetice, iar un grup de state membre, în frunte cu Olanda, a exercitat presiuni luni în vederea adoptării unor sancţiuni împotriva autorilor unor astfel de atacuri, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE la Luxemburg, potrivit Agerpres.

Opt ţări – Olanda, Marea Britanie, Finlanda, Danemarca, Lituania, Estonia, Letonia şi România – au solicitat crearea de urgenţă a unui cadru juridic care să permită sancţionarea hackerilor, informează AFP.


Citește și : Poliţia turcă are o înregistrare audio care indică faptul că Khashoggi a fost ucis consulat (surse)

‘Absenţa unei acţiuni internaţionale ferme dă sentimentul că atacurile cibernetice vor rămâne nepedepsite’, au avertizat aceste ţări într-o luare de poziţie comună, conform unui document a cărui copie a fost obţinută de France Presse.

‘Toată lumea este de acord cu impunerea de sancţiuni, dar mai întâi trebuie să convenim asupra unui cadru juridic şi apar mai multe probleme, în special dovada responsabilităţii pentru atac’, a explicat un diplomat.

Necesitatea sancţionării atacurilor cibernetice împotriva reţelelor online a devenit necesară în urma înmulţirii unor astfel de acţiuni. Occidentul acuză Moscova de numeroase atacuri cibernetice şi de ingerinţă electronică.

Olanda a dejucat în luna aprilie o tentativă de atac cibernetic asupra calculatoarelor Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu sediul la Haga, din partea Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU). Moscova neagă ferm că ar fi întreprins o asemenea încercare.

Această tentativă de atac informatic a avut loc în timp ce OIAC investiga cu privire la otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia cu un agent neurotoxic de tip militar Noviciok.

Citește și : Polonia și Cehia se opun întăririi efectivelor agenţiei Frontex

Londra acuză GRU de organizarea acestei tentative de otrăvire cu armă chimică. Moscova a dezminţit energic orice implicare.

‘Ritmul acestor atacuri s-a accelerat considerabil’, subliniază cele opt ţări semnatare ale cererii privind instituirea de sancţiuni.

‘Acest context face ca introducerea unui astfel de regim să fie o prioritate urgentă’, susţin ele, cerând liderilor UE să sprijine în mod oficial propunerea respectivă la summitul lor de la Bruxelles de săptămâna aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.