X

Oraşele chineze Zhengzhou şi Shenyang înăspresc restricţiile anti-COVID-19

Opt cartiere din oraşul Zhengzhou, situat în centrul Chinei, vor desfăşura campanii de testare în masă pentru depistarea COVID-19 timp de cinci zile consecutive începând cu data de 25 noiembrie, a anunţat miercuri postul naţional de televiziune CCTV, potrivit Reuters, scrie agerpres

Rezidenţilor din imobilele ”cu risc crescut” li s-a recomandat să rămână la domiciliu, iar cei care locuiesc în alte zone nu ar trebui să iasă din locuinţele lor decât dacă este absolut necesar, a relatat CCTV.

Citește și: Parlamentul European declară Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Oamenii nu au voie să intre în incinte precum restaurante, malluri şi săli de fitness în decurs de cinci zile după ce au sosit în Zhengzhou şi trebuie să realizeze trei teste PCR în acest interval, au relatat mass-media locale, citând o informare de presă.

Ei pot folosi transportul public după ce au făcut un prim test COVID-19 după sosirea în oraş, potrivit presei locale.

Autorităţile din Shengzhou au raportat 996 de cazuri pozitive de SARS-CoV-2 într-un prim bilanţ publicat miercuri la ora 12:00 GMT, a precizat CCTV.

Oraşul Shenyang din nord-estul Chinei înăspreşte, de asemenea, restricţiile antiepidemice pentru a combate cele mai noi focare de COVID-19, potrivit CCTV.

Citește și: Londra INTERZICE Scoţiei să organizeze un nou referendum privind independenţa

Autorităţile din acest oraş vor realiza teste PCR în nouă cartiere în perioada 24-28 noiembrie, vor sista în mod strict deplasările neesenţiale şi vor suspenda servirea în restaurantele din zonă, a mai precizat televiziunea de stat chineză.

Tags: covid-19PCRSARS-CoV-2Zhengzhou
Categorii: Știrile zilei