
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat miercuri că intenţionează „să reducă treptat” livrările de gaz către Ucraina, până când aceasta va asigura aprovizionarea ţării cu petrol rusesc prin conducta Drujba, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro.
Citește și: Consumul curent de energie este acoperit integral
„Pentru a sparge blocada petrolieră şi a garanta securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei, sunt necesare acum noi măsuri”, a declarat Viktor Orban.
Ungaria şi Slovacia, ale căror conduceri reprezintă excepţiile din UE în menţinerea relaţiilor cu Moscova, dau vina pe Kiev pentru întreruperea funcţionării conductei de petrol „Drujba”, care aprovizionează rafinăriile lor cu ţiţei rusesc pompat prin Ucraina. Kievul afirmă că conducta a fost avariată de un atac cu drone ruseşti la sfârşitul lunii ianuarie şi că o repară cât de repede poate.
Pentru luna martie, Ucraina a contractat 180 de milioane de metri cubi de gaz din Ungaria, adică 28% din total, a declarat o sursă din industrie pentru Reuters la începutul acestei luni. În februarie, au fost contractate 200 de milioane de metri cubi, adică 31% din total.
Săptămâna trecută, liderii Uniunii Europene nu au reuşit să-l convingă pe Orban – care candidează pentru realegere luna viitoare – să-şi ridice veto-ul asupra unui împrumut UE de 90 de miliarde de euro destinat ajutării Ucrainei.
Orban a semnalat, de asemenea, anterior că Ungaria ar putea reduce exporturile de energie electrică către Ucraina dacă fluxurile de petrol prin oleoductul Drujba nu se reiau.
This post was last modified on 25/03/2026 15:06 15:06