Orban: Inflaţia şi preţurile la energie nu vor scădea cât timp războiul şi sancţiunile occidentale continuă

Premierul ungar Viktor Orban a făcut apel din nou, vineri, la încetarea focului şi tratative de pace între Rusia şi Ucraina, subliniind că acestea vor duce la ameliorarea situaţiei economice, relatează MTI, potrivit agerpres.

Cât timp războiul continuă şi Occidentul răspunde aplicând sancţiuni, nici inflaţia şi nici preţurile la energie nu vor scădea, a atenţionat Viktor Orban.

Citeşte şi: Forţele de securitate belaruse au primit prerogative sporite de a răspunde ameninţărilor externe – Black News

Premierul ungar a insistat că Bruxellesul a “încurcat” sancţiunile şi acestea nu au fost cuplate cu propuneri vizând scăderea preţurilor, ceea ce a dus la o inflaţie alimentată de sancţiuni, iar Ungaria a fost nevoită să plătească mai mult pentru energie.

Ungaria a obţinut o exceptare de la toate sancţiunile care îi afectează negativ piaţa energiei, dar problema se menţine pentru că atât timp cât această ţară ia parte la piaţa comună europeană rămâne afectată de preţurile ridicate la energie, a explicat premierul ungar.

Citeşte şi: Apple a vândut în Brazilia telefoane fără încărcătoare şi este obligată acum să plătească o amendă uriaşă – Black News

Soluţia finală pentru a combate preţurile ridicate ale energiei ar fi ca UE să renunţe la politica de sancţiuni, a apreciat Viktor Orban, adăugând însă că pentru aceasta ar fi nevoie de o “mare luptă”.

This post was last modified on 14/10/2022 11:41 11:41

Tags: rusiaucrainaUngariaViktor Orban
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina