Orban spune că este acoperit: Majoritatea covârşitoare a maghiarilor se opune aderării Ucrainei la UE

Premierul ungar Viktor Orban a prezentat joi, la sosirea sa la un summit european la Bruxelles, rezultatele unei consultări organizate în Ungaria pentru a legitima opoziţia lui faţă de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, pe care o blochează de luni de zile, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Am sosit aici cu un mandat puternic. Vocea mea a devenit mai puternică şi mai virilă”, a declarat liderul naţionalist ungar în faţa jurnaliştilor.

Vezi şi: VIDEO Grosu vorbeşte despre situaţia moldovenilor reţinuţi la Moscova – Stiripesurse.md

Guvernul trimisese în aprilie buletine ungurilor cu privire la acest subiect, o metodă fără efect legal pe care el o utilizează din 2015 pentru a justifica poziţiile sale anti-UE.

Potrivit rezultatelor oficiale, peste 95% dintre persoanele care au participat la această consultare au respins primirea Ucrainei vecine în UE.

Însă doar 2,3 milioane de locuitori, adică mai puţin de o treime dintre alegătorii ungari, au răspuns la acest chestionar trimis prin poştă şi online.

“În numele a două milioane de unguri, eu voi spune astăzi în timpul negocierilor că Ungaria nu susţine această aderare” (a Ucrainei), a subliniat Orban, în timp ce acest proces, lung şi complex, cere unanimitatea celor 27 de state membre la fiecare nouă etapă.

Pentru Kiev, această consultare este o pură “manipulare a opiniei publice” pe fondul “isteriei anti-ucrainene” menite să deturneze atenţia de la “eşecurile” premierului ungar, plasat prost în sondaje înainte de legislativele din primăvara lui 2026.

Buletinele de vot “au fost însoţite de mesaje agresive ce incitau la ură faţă de tot ce priveşte Ucraina”, a deplâns Ministerul Afacerilor Externe ucrainean într-un comunicat publicat la începutul săptămânii.

În documentul explicativ, scrie AFP, guvernul ungar agita de fapt mai multe ameninţări: “pierderea de fonduri europene destinate ţării noastre, care ar fi date în întregime Ucrainei”, “sosirea masivă a mâinii de lucru ucrainene ieftine” în defavoarea ungurilor, sau apariţia unor reţele criminale organizate ucrainene şi chiar de epidemii din cauza vaccinării insuficiente din Ucraina.

Viktor Orban, care are de ani de zile relaţii complicate cu Kievul, se numără printre puţinii lideri europeni apropiaţi de Kremlin şi critică regulat sancţiunile europene contra Rusiei.

În paralel, el se opune oricărui ajutor militar pentru Kiev, care luptă din 2022 contra invaziei ruse, şi aderării Ucrainei la UE, care “ar ruina”, potrivit lui, blocul european, acuzând totodată ţara vecină de încălcarea drepturilor minorităţii ungare.

Negocierile au început oficial pe 25 iunie 2024. Într-un număr diplomatic deja celebru datând de la sfârşitul lui 2023, Viktor Oban a absentat pentru scurtă vreme în timpul discuţiilor de la summitul liderilor celor 27, timpul necesar pentru ca omologii lui să decidă să deschidă negocierile cu Kievul.

Însă după revenirea ‘prietenului’ său Donald Trump la Casa Albă, Viktor Orban şi-a înăsprit tonul.

Tags: ucrainaUngariauniunea europeanaViktor Orban
Externe