Orban trage un semnal de alarmă: Ungaria trebuie să se pregătească pentru al doilea val al epidemiei!

Ungaria trebuie să se pregătească pentru un posibil al doilea val al epidemiei de coronavirus în lunile octombrie sau noiembrie, chiar dacă cel mai probabil răspândirea COVID-19 va încetini pe perioada verii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, la postul naţional de radio, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Şeful guvernului de la Budapesta a mai afirmat că restricţiile de circulaţie în Budapesta şi împrejurimi, unde s-au înregistrat 80% din decesele din Ungaria, nu vor fi relaxate până când rata deceselor în zonă nu va scădea.

Citeşte şi: Trump ‘ştie una şi bună’: Coronavirusul a fost creat artificial şi China va fi pedepsită!

Începând de luni, Ungaria va ridica o parte din restricţii în zona rurală, unde magazinele şi terasele restaurantelor vor primi permisiunea de a deschide în contextul în care guvernul încearcă să readucă economia pe linia de plutire.

“Prima bătălie” împotriva noului coronavirus a fost câştigată în Ungaria, a insistat Orban, citat de MTI. “Virusul nu a dispărut, am câştigat doar nişte timp. Trebuie să ne pregătim pentru un al doilea val (al epidemiei) în octombrie sau noiembrie”, a declarat Orban la Radio Kossuth.

Citeşte şi: Explozie puternică în Sinai: Mai mulţi militari egipteni au fost ucişi!

Ungaria a raportat vineri 2.863 de cazuri de COVID-19, din care 323 decese. 

Tags: budapestacoronaviruscovid-19epidemieUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora