Orban: ‘Victorie parţială’ a statelor central şi est-europene în problema neutralităţii climatice

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a estimat vineri că statele central şi est-europene au obţinut la summitul european de joi şi vineri o ”victorie parţială” prin compromisul legat de atingerea obiectivului neutralităţii climatice până în anul 2050, potrivit agerpres.

”Am reuşit pentru că am creat o şansă de a asigura ca viitoarele reglementări de protejare a climei vor fi în aşa fel încât nu oamenii săraci şi ţările sărace vor suporta costurile combaterii schimbărilor climatice”, a spus Viktor Orban la încheierea summitului, potrivit agenţiilor MTI şi DPA.


Citește și : Heinz-Christian Strache, exclus din Partidul Libertăţii din Austria

Combaterea schimbărilor climatice are un cost ridicat, a amintit premierul ungar, după ce ţara sa şi alte state central şi est-europene au avertizat că economiile lor nu sunt suficient de competitive pentru a face faţă schimbărilor implicate de realizarea obiectivului ”zero emisii de carbon cu efect de seră” în anul 2050 enunţat în Pactul ecologic european, prin urmare aceste ţări au nevoie de sprijin financiar european pentru a putea susţine acest obiectiv.

Conform acordului convenit la acest summit de liderii europeni, statele care s-au alăturat UE începând din anul 2004 nu vor pierde fonduri alocate pentru dezvoltarea centralelor atomo-electrice; în caz contrar s-ar fi ajuns la creşteri de preţuri pentru alimente şi combustibili, a explicat Viktor Orban. ”Încă nu am câştigat, dar avem o şansă pentru o victorie mai târziu”, a apreciat el.

În declaraţia adoptată la summit de statelor UE, acestea au convenit asupra neutralităţii climatice (un nivel al emisiilor de gaze cu efect de seră fără impact asupra schimbărilor climatice) până în anul 2050, dar rămân în continuare întrebări fără răspuns.

Polonia, ţară al cărei sistem energetic se bazează încă masiv pe exploatarea cărbunelui, nu s-a raliat acestor concluzii, dar nici nu a blocat adoptarea lor, fiindu-i în schimb acceptată posibilitatea de a realiza în ritmul propriu diminuarea emisiilor de carbon.

La rândul său, premierul ceh Andrej Babis a descris măsurile pe tema schimbărilor climatice convenite la summitul european drept un ”mare succes”, deşi rămân diferenţe semnificative de opinie cu privire la viitorul energiei nucleare.

Citește și : Greta Thunberg și-a schimbat biografia după criticile lui Trump

Potrivit agenţiei DPA, la iniţiative Republicii Cehe declaraţia a inclusiv menţiunea: ”Unele state membre au indicat faptul că folosesc energia nucleară ca parte a mix-ului lor energetic naţional”.

”Fiecare ţară doreşte să-şi decidă propriul mix energetic, şi noi de asemenea dorim să decidem singuri”, a subliniat premierul Babis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.