Ordinele de expulzare a migranţilor din UE cresc cu 23% şi se apropie de nivelul de dinaintea pandemiei

Publicat:

Ordinele de expulzare a migranţilor aflaţi în situaţie de şedere neregulamentară în Uniunea Europeană (UE) au fost în număr de 422.410 anul trecut, în creştere cu 23,5% faţă de cele emise în 2021, când s-au înregistrat 342.105 ordine, şi se apropie de nivelurile de dinaintea pandemiei, potrivit datelor actualizate vineri de biroul european de statistică Eurostat, transmite EFE, potrivit agerpres

În 2019, anul anterior apariţiei Covid-19 în Europa, statele blocului comunitar au emis 491.195 ordine de expulzare, în 2018 – 456.650, iar în 2017 – 450.390 de decizii au fost emise.


Citește și : Donald Trump este pus sub acuzare în New York. Ce înseamnă şi ce urmează din punct de vedere juridic

Cele 422.410 ordine de expulzare din 2022 se apropie de aceste cifre de dinaintea Covid-19, după doi ani de scăderi în timpul pandemiei.

În 2021, au fost 342.105 ordine de expulzare, în timp ce pentru 2020 sunt 396.435 înregistrate în baza de date a Eurostat, care reuneşte cifre pentru cele 27 de ţări membre ale UE plus Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, care fac parte din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).

– Expulzările efectuate cresc mai încet –

În mod dezagregat, ultimul trimestru din 2022 a fost perioada din întreg anul trecut în care în ţările UE s-a înregistrat cel mai mare număr de ordine de expulzare, ajungând la 123.865, în timp ce doar 28.155 de expulzări au fost realizate efectiv în aceeaşi perioadă de timp.

Comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021, ordinele de expulzare au crescut cu 37% în timp ce deportările efectuate au crescut mai lent, cu 22%.

În total, 96.510 deportări au fost efectuate ca urmare a unui ordin de expulzare în cursul anului trecut, faţă de 80.455 în anul precedent 2021.

– Franţa, lider în ce priveşte ordinele de expulzare –

În funcţie de naţionalitate, afganii au fost, în ultimul trimestru al anului 2022, cei care au primit cele mai multe ordine de expulzare, cu 11% din totalul deciziilor emise în UE, potrivit datelor actualizate ale Eurostat, însumând exact 13.240 de ordine.

Aceştia sunt urmaţi de marocani, cu 9.470 de ordine (8%), de algerieni, cu 8.510 (7%), de pakistanezi şi tunisieni.

Citește și : Putin a numit un cunoscut blogger militar ca şef al Gărzii Naţionale Ruse din Doneţk

 

În ceea ce priveşte ţările emitente, Franţa a fost, în ultimul trimestru al lui 2022, statul din UE cu cele mai multe ordine de expulzare emise, reprezentând aproape o treime din total.

Franţa a emis ordine împotriva a 36.835 persoane, echivalentul a 30% din totalul UE, fiind urmată de Croaţia cu 19.795 (16%), Austria cu 8.985 (7%) şi Grecia cu 8.510 (7%). Spania, la rândul său, a emis 2.605 ordine de expulzare în ultimul trimestru al anului trecut, încheie EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.