Ordinul a fost dat! Trupele ruse vor invada Ucraina

Statele Unite ar avea informaţii conform cărora ordinul de a invada Ucraina a fost transmis comandamentelor ruse, au afirmat duminică mai multe mass-media americane citând surse anonime din serviciile de informaţii, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste informaţii l-ar fi determinat pe preşedintele Joe Biden vineri să se declare “convins” că preşedintele Vladimir Putin a decis să atace Ucraina, asigură Washington Post, citând surse anonime.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News
Solicitate de AFP, Casa Albă, Pentagonul şi Departamentul de Stat nu au confirmat şi nici nu au infirmat aceste informaţii care au apărut şi în alte mass-media americane.

Vineri, un oficial al Pentagonului a dat asigurări că peste 40% din forţele ruse aflate la graniţele Ucrainei se află acum în poziţie de atac, menţionând că “a început” faza de destabilizare a ţării.

Mişcări ale trupelor ruse spre graniţa cu Ucraina sunt observate încă de miercuri, potrivit acestui oficial.

Washingtonul avertizează de săptămâni întregi că Rusia va provoca un incident la graniţa cu Ucraina pentru a justifica o invazie.

Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

Duminică, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a asigurat din nou că “totul” indică că Rusia este “pe cale” să invadeze Ucraina.

Rusia neagă orice plan de invadarea a Ucrainei, dar cere garanţii de securitate, pe care însă Occidentul le respinge. 

Tags: Antony BlinkenCasa AlbaDepartamentul de statJoe BidenPentagonulrusiaSUAucrainaVladimir Putinwashington
Categorii: Diaspora