ORDINUL lui Putin. Armata rusă SE RETRAGE din Siria – VIDEO

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care a efectuat luni o vizită neanunţată la baza aeriană rusă de la Hmeimim, în vestul Siriei, a ordonat începerea retragerii forţelor ruse din această ţară, au anunţat agenţiile de presă ruse preluate de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Vladimir Putin, care miercurea trecută a anunţat înfrângerea totală a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria pe ambele maluri ale fluviului Eufrat, a fost întâmpinat la Hmeimim de liderul sirian Bashar Al-Assad.


Citeşte şi: Berlinul condamnă ferm arderea steagurilor insraeliene la mitingurile palestinienilor – VIDEO

“În aproape doi ani, forţele armate ruse, în colaborare cu armata siriană, i-au distrus în mare parte pe teroriştii internaţionali. În consecinţă, am luat decizia de a trimite înapoi în Rusia cea mai mare parte a contingentului militar rus desfăşurat în Siria”, a spus Putin, citat de Interfax.

La vizita de la Hmeimim au asistat de asemenea ministrul rus al apărării Serghei Şoigu şi comandantul forţelor ruse din Siria, Serghei Surovikin.

Joia trecută, Ministerul rus al Apărării a afirmat că misiunea armatei ruse în Siria s-a încheiat şi teritoriul sirian este ‘eliberat în totalitate’ de luptătorii grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Rusia a anunţat deja pe 21 noiembrie sfârşitul ‘fazei active a operaţiunii militare’ în Siria, unde armata rusă a intervenit în sprijinul regimului Bashar al-Assad.

“Obiectivul luptei împotriva criminalilor înarmaţi din Siria, care a necesitat mijloace de mare anvergură ale forţelor armate, a fost atins în totalitate şi în mod strălucit”, a mai spus la baza rusă Vladimir Putin, într-un discurs difuzat cu un decalaj de câteva ore, notează France Presse.

El a dat asigurări că Siria a rămas stat “suveran şi independent” şi le-a mulţumit soldaţilor pentru efortul lor, avertizând totodată că “dacă teroriştii ridică din nou capul îi vom lovi cu o forţă nemaivăzută”. “Nu vom uita niciodată nici morţii şi nici pierderile provocate de lupta împotriva terorismului, în Siria şi la noi, în Rusia”, a adăugat Putin.

La rândul său, Bashar Al-Assad i-a mulţumit omologului său rus, salutând “participarea eficace (a ruşilor) la războiul împotriva terorismului” şi subliniind că “poporul sirian nu va uita niciodată” sacrificiul “martirilor” ruşi, conform unei declaraţii difuzate de media oficiale.

Citeşte şi: După 30 de ani, saudiţii au voie să meargă din nou la cinema

Rusia a lansat intervenţia militară în Siria în septembrie 2015, în aceşti doi ani fiind desfăşuraţi pe teritoriul sirian între 4000 şi 5000 de soldaţi ruşi, marea majoritate la baza de la Hmeimim. Oficial, circa 40 de militari ruşi au murit în Siria de la începutul intervenţiei.

Vladimir Putin a precizat luni că armata rusă va păstra în Siria baza de la Hmeimim, precum şi facilitatea navală de la Tartus, pe coasta Mediteranei, ca baze permanente.

După vizita neanunţată în Siria, preşedintele rus s-a deplasat la Cairo, pentru discuţii cu preşedintele egiptean Abdel Fattah Al-Sissi consacrate în special situaţiei din Orientul Mijlociu, după anunţul preşedintelui american Donald Trump că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului. Putin este aşteptat ulterior în Turcia pentru convorbiri cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.