X

Organizarea unei licitații publice pentru amenajarea unei noi parcări pe teritoriul Aeroportului din Chișinău

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au anunțat despre organizarea unei licitații publice pentru amenajarea unei noi parcări pe teritoriul aerogării. Se menționează că noua parcare va soluționa problema spațiului insuficient de la Aeroport, potrivit Știri.md.

De precizat că, recent, administrația Aeroportului a declarat că mașinile din Ucraina au ocupat 75% din parcare, aceasta fiind suprasolicitată mai ales în perioadele „de vârf”, când aterizează mai multe nave concomitent, transmite Știri.md cu referire la News Maker.

Citește și : Magazinele sociale ale lui Ilan Șor își suspendă activitatea

Pe 26 iulie, reprezentanții Aeroportului Chișinău au declarat că organizează „o licitație publică pentru amenajarea unei noi parcări, cu destinație suplimentară celei actuale și cu rol de a majora numărul locurilor de parcare pentru autoturisme”.

„Prioritatea de bază este de a facilita experiența călătorilor pe Aeroportul Internațional Chișinău, dar și de a soluționa problema spațiului insuficient pe segmentul respectiv. Prin urmare, anunțăm participarea la concurs public a tuturor operatorilor economici cointeresați și specializați pe segmentul livrării, prestării și executării serviciilor de amenajare a parcării auto, cu plată, dar și instalarea echipamentului și softurilor necesare de acces-control”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina Aeroportului.

Reprezentanții Aeroportului au îndemnat doritorii de a participa la concurs să solicite documentaţia de atribuire la adresa de e-mail: andrei.oala@airport.md. La aceeași adresă pot fi cerute informații suplimentare cu privire la licitație. Se menționează că data-limită pentru solicitarea clarificărilor este 10 august 2023.

Recent, administrația Aeroportului din Chișinău a declarat că mașinile cu numere de proveniență ucraineană au ocupat, la acel moment, 75 la sută din suprafața parcării supraetajate a aerogării: „Ca paranteză, a fost identificată o singură mașină care staționează încă de la începutul războiului din Ucraina până în prezent, în cadrul parcării. Ceea ce denotă că aceste mașini ale cetățenilor ucraineni migrează și nu ocupă aceste locuri de parcare cu titlu permanent”. Reprezentanții aerogării susțineau că suprasolicitarea parcării se explică prin numărul mic de parcări disponibile, mai ales în perioadele „de vârf”, când aterizează mai multe nave concomitent. În acest context, ei anunțau că a fost instituită o Comisie, care a înaintat deja actele permisive autorităților publice locale, așa încât pe teritoriul Aeroportului să fie amenajată o parcare suplimentară celei existente, în partea de est a terminalului.

Citeşte şi: Guțul e pusă pe fapte mari: Vom construi un aeroport și vom restabili exportul de produse agricole în Rusia

Ca soluție temporară, administrația Aeroportului Chișinău anunța că pe teritoriul aerogării urmează a fi amenajată o parcare fără plată, la cinci minute distanță de parcarea supraetajată, de care cetățenii vor putea beneficia oricând.

Tags: aeroportautoturismechisinaulicitatie
Categorii: Social