X

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului are un nou director

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului are un nou director

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou director. Este vorba despre Vadim Codreanu, care a câștigat ieri concursul pentru această funcție.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Vadim Codreanu este absolvent al Academiei de Studii Economice, urmând în prezent un program de studii la Universitatea Central Europeană din Viena, Austria, cu specializare în Management Executiv Global, pe care urmează să-l finalizeze în vara acestui an.

Citeşte şi: Mihai Popșoi recunoaşte că relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie – Stiripesurse.md

De asemenea, Vadim Codreanu este expert în gestionarea și dezvoltarea afacerilor, cu o experiență vastă în sectorul public și privat. În ultimii doi ani, a ocupat poziția de Director de Proiecte la Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Pe lângă aceasta, a furnizat servicii de consultanță ca expert în inovații pentru proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Chemonics, precum și pentru Berlin Economics.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului are un nou director

„L-am cunoscut azi pe Vadim Codreanu, care a câștigat ieri concursul pentru funcția de director la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Vadim are o experiență vastă în sectorul privat, dar și în instituțiile statului. Este profesionist în dezvoltarea afacerilor”, a scris pe facebook ministrul Dumitru Alaiba, care a postat o fotografie cu Vadim Codreanu.

Dumitru Pîntea a plecat din funcția de director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), începând cu 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă.

Tags: Dumitru AlaibaOrganizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)Vadim Codreanu
Știrile zilei