Primărița municipiului Orhei, Tatiana Cociu, și-a dat astăzi demisia, invocând presiuni asupra sa și asupra echipei. Anunțul vine la o zi după ce fugarul Ilan Șor a declarat că își sistează toate proiectele din Moldova și renunță la sprijinul politic pentru unii aleși locali. Conform legislației, următoarele alegeri locale la Orhei ar urma să aibă loc pe 17 mai 2026.
Șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sîrbu, a specificat că următoarele alegeri la Orhei ar urma să aibă loc la 17 mai 2026, transmite moldpres.md.
Citeşte şi: Un atac cu drone A ÎNCHIS PTF Giurgiulești–Reni – Stiripesurse.md
Conform articolului 178 din Codul electoral, alegeri noi au loc dacă: consiliul a fost dizolvat ori componența lui s-a redus cu mai mult de 1/3 din numărul stabilit de Comisia Electorală Centrală, în condițiile prezentului cod și ale Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală; dacă mandatul primarului a încetat înainte de termen, în condițiile Legii nr. 768/2000 privind statutul alesului local; dacă, și după votarea repetată, nu a fost ales consiliul și/sau primarul; dacă a avut loc o reorganizare administrativ-teritorială și, în unitățile administrativ-teritoriale nou-formate, este necesară alegerea autorităților administrației publice locale (consiliilor, primarilor).
În cazul apariției uneia dintre circumstanțele prevăzute anterior, autoritatea administrației publice locale este obligată să comunice în scris despre acest fapt Comisiei Electorale Centrale în termen de cel mult 15 zile de la data apariției acestei circumstanțe.
Data alegerilor noi se stabilește de către Comisia Electorală Centrală în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acestor circumstanțe, cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua alegerilor, cu condiția că alegerile noi vor avea loc concomitent, de cel mult două ori pe an, primăvara și toamna.












