Oriol Junqueras a ieşit temporar din închisoare pentru a preda la o universitate

Publicat:

Separatistul catalan Oriol Junqueras, principalul condamnat pentru tentativa de secesiune din 2017, a ieşit marţi din închisoare în cadrul regimului de semi-libertate pe care i l-a acordat guvernul regional, pentru a preda la o universitate, transmite AFP, scrie agerpres.

Potrivit imaginilor difuzate în mass-media, Oriol Junqueras, fostul vicepreşedinte al executivului regional condus de Carles Puigdemont, a părăsit penitenciarul Lledoners din Catalonia, la sfârşitul dimineţii, pentru merge la universitatea Vic, în aceeaşi regiune, unde va ţine cursuri de istoria gândirii occidentale de trei ori pe săptămână.


Citește și : ONU cere UE să asigure mai mult sprijin Greciei în faţa valului de migranţi şi refugiaţi

Guvernul regional catalan, controlat de separatişti, i-a acordat săptămâna trecută lui Junqueras, de profesie istoric, permisiunea de a ieşi din închisoare trei zile pe săptămână timp de şase ore pentru a lucra.

Guvernul catalan dispune de competenţe extinse în materie penitenciară, care îi permit să acorde astfel de autorizaţii. În octombrie, a permis ieşirea din închisoare a şase foşti lideri separatişti pentru a se prezenta în faţa unei comisii de anchetă a parlamentului regional cu privire la punerea sub tutelă a Cataloniei de către Madrid în 2017 în urma tentativei de secesiune.

Parchetul a anunţat că va înainta recurs împotriva acestor autorizaţii de ieşire din detenţie, acuzând executivul regional că le acordă prea multă libertate acestor deţinuţi, în condiţiile în care astfel de măsuri ar trebui să rămână ‘excepţionale’.

Oriol Junqueras a fost condamnat în octombrie la 13 ani de închisoare pentru rebeliune şi deturnare de fonduri pentru rolul avut în tentativa de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017.

Citește și : Trump acceptă propunerea lui Putin privind o reuniune a Consiliului de Securitate ONU

Ieşirea temporară a lui Junqueras din închisoare intervine într-o perioadă de destindere în Catalonia, în timp ce guvernul central condus de socialistul Pedro Sanchez şi executivul regional au început miercuri un dialog pentru găsirea unei soluţii la criza catalană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.