X

Orlene s-a ‘transformat într-un uragan major’ de categoria 3 în apropiere de coasta pacifică a Mexicului

Uraganul Orlene s-a ”transformat într-un uragan major” de categoria 3 duminică dimineaţă în apropiere de coasta pacifică a Mexicului, unde urmează să atingă uscatul în următoarele zile, a anunţat Centrul naţional pentru uragane din Statele Unite (NHC), potrivit AFP, scrie agerpres

S-a ”transformat într-un uragan major” cu vânturi violente de 185 de kilometri pe oră, a precizat NHC, cu sediul la Miami, în cel mai recent buletin publicat la ora 06:00 GMT.

Citește și : Liderii UE vor discuta la summitul de la Praga despre securitatea infrastructurilor critice

”Orlene s-a intensificat într-un uragan de categoria 3 pe scara Saffir-Simpson” care include cinci niveluri, a indicat la rândul său Comisia naţională a apei (CONAGUA) într-un comunicat. Uraganul a fost localiza la o distanţă de 205 kilometri de Playa Perula, în statul Jalisco (vest), unde a produs ploi torenţiale.

Se deplasează înspre nord cu o viteză de 7 kilometri pe oră şi, ”potrivit traiectoriei preconizate, centrul Orlene urmează să treacă prin apropierea sau peste Islas Marias duminică noaptea sau luni dimineaţă şi să atingă coasta continentală a Mexicului” în aceeaşi zi, a precizat NHC.

Uraganul a provocat ”ploi intense” din sudul până în nordul litoralului mexican însoţite de ”vânturi puternice şi de valuri înalte”, a declarat pe Twitter biroul pentru Protecţie civilă care a îndemnat locuitorii din zonele de risc să găsească refugiu în adăposturi provizorii.

Citește și : Militarii pucişti din Burkina Faso acuză Franţa că îl ajută pe locotenent-colonelul Damiba înlăturat de la putere

Porturile din statele Nayarit şi Jalisco au fost închise.

Coastele atlantice şi pacifice ale Mexicului sunt expuse în fiecare an la uragane, de obicei în perioada mai-noiembrie. În octombrie 1997, peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa după trecerea uraganului Paulina peste coastele Oceanului Pacific.

Tags: NHCOrleneuragan
Categorii: Știrile zilei