OSCE recomandă continuarea întrevederilor în format 1+1 în procesul pentru soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pledează pentru soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean, printr-o soluţie bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute internaţional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, a declarat marţi ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, preşedinte în exerciţiu al OSCE, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Chişinău alături de omologul său moldovean, Nicu Popescu, informează MOLDPRES, potrivit agerpres.

Potrivit ministrului de externe al Macedoniei de Nord, din cauza războiului din Ucraina, negocierile în formatul ‘5+2’ au fost suspendate, însă rămân a fi unicul format agreat pentru reglementare. “Susţinem în continuare întrevederile în formatul ‘1+1′ pe subiecte importante. Este foarte necesar să continue discuţiile între negociatorii principali. Ne dorim aprofundarea cooperării, consolidarea încrederii, promovarea păcii şi stabilităţii’, a spus Bujar Osmani.

Citeşte şi: Doi oameni au fost salvaţi după aproape 198 de ore de la seismul catastrofal din Turcia – Black News

La rândul său, ministrul în exerciţiu al afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a mulţumit OSCE pentru sprijinul şi efortul depus în vederea avansării în direcţia reintegrării şi menţinerii păcii pe teritoriul republicii. “În ultimii peste 30 de ani, OSCE a avut un rol important în soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean. Din cauza războiului (din Ucraina), negocierile nu au loc în prezent. Totuşi, ne dorim să menţinem dialogul şi stabilitatea. Am reconfirmat ataşamentul faţă de reintegrarea paşnică a ţării, pe care vrem să o obţinem prin dialog şi diplomaţie. Avem obiectivul ca Federaţia Rusă să-şi retragă într-un mod paşnic trupele şi armamentele ce se află ilegal pe teritoriul ţării’, a afirmat Nicu Popescu.

Citeşte şi: Şefa diplomaţiei germane îşi continuă în Suedia turneul scandinav – Black News

Ministrul de externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, efectuează o vizită de lucru la Chişinău în contextul deţinerii de către ţara sa a preşedinţiei în exerciţiu a OSCE. Programul vizitei include întrevederi cu şeful statului Maia Sandu, cu preşedintele parlamentului Igor Grosu şi cu vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian.

Tags: Bujar OsmanichisinauIgor GrosuMaia SanduOleg SerebrianOrganizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)republica moldovaTransnistria
Categorii: Externe