X

OSCE va avea luni o reuniune extraordinară despre Ucraina

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa va avea luni o reuniune extraordinară a reprezentanţilor săi permanenţi, în încercarea de a găsi o rezolvare la criza din jurul Ucrainei, a anunţat duminică preşedinţia poloneză a OSCE, potrivit AFP, scrie agerpres

“Reuniunea a fost convocată pentru luni”, a declarat ministrul polonez adjunct de Externe, Pawel Jablonski, pentru agenţia de presă PAP, răspunzând unei solicitări a Ucrainei într-un moment în care tensiunile dintre Rusia şi Occident în privinţa acestei ţări sunt la cel mai ridicat nivel.

Citește și: Boris Johnson: Toate datele arată că Rusia plănuieşte ‘cel mai mare război din Europa de după 1945’

Oficiali americani au precizat că reuniunea este programată să înceapă la ora 14.00 GMT.

Observatorii OSCE au înregistrat în ultimele zile o recrudescenţă a luptelor între rebelii separatişti proruşi şi armata ucraineană, cu sute de atacuri de mortier şi de artilerie. Conflictul durează din 2014 şi a făcut 14.000 de morţi.

Aceste încălcări ale armistiţiului survin în contextul în care SUA acuză Rusia că vrea să invadeze Ucraina şi că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi la frontierele Ucrainei, planuri dezminţite de Moscova.

Ucraina a cerut OSCE o reuniune pentru a discuta despre “deteriorarea rapidă a situaţiei de securitate de pe teren”, conform unei postări pe Twitter a reprezentantului polonez la OSCE, Adam Halacinski.

“Scopul său este de a discuta despre tot ce s-a întâmplat în ultimele ore şi care sunt măsurile ce trebuie luate de OSCE în această situaţie, în special pentru a se ajunge la o detensionare”, a precizat Jablonski.

Citește și: Stoltenberg reiterează sprijinul NATO pentru Ucraina în faţa unei agresiuni din partea Rusiei

“Ne vom servi de toate instrumentele disponibile pentru a evita un conflict armat”, a adăugat el.

Polonia asigură în acest an preşedinţia rotativă a OSCE, organizaţie cu sediul la Viena şi din care fac parte şi Rusia şi Ucraina.

 

Tags: europaoccidentOSCErusia
Categorii: Diaspora