X

OSDO: Jihadiştii au înaintat în faţa rebelilor din nordul Siriei, circa 120 de morţi în patru zile

O organizaţie jihadistă dominată de fosta ramură siriană a Al-Qaida a câştigat vineri teren în faţa unor grupuri rebele din nordul Siriei, după patru zile de confruntări soldate cu circa 120 de morţi printre combatanţi, a raportat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Jihadiştii din Hay’at Tahrir al-Sham (HTS) înfruntă, cu începere de marţi, o alianţă a grupurilor rebele susţinută de Turcia, Frontului naţional de eliberare (FNL). Luptele au început în zonele rebele din provincia Alep după care s-au extins în provinciile vecine Hama şi Idlib, a precizat OSDO.

Citește și : O primă victorie judiciară a lui Trump în dosarul persoanelor transsexuale în cadrul forţelor armate americane

Provincia Hama (centru) este aproape în întregime controlată de trupele regimului, iar Alep (nord) numai 40%, în timp ce Idlib (nord-vest) le scapă aproape complet. Idlib este ultimul mare bastion jihadist şi rebel din ţară.

Vineri, gruparea HTS şi-a continuat înaintarea. În total, a cucerit 23 de localităţi de la rebelii din grupul Nour al-Din al-Zenki, o facţiune a FNL, în vestul provinciei Alep, a mai informat OSDO.

Potrivit acestui ONG, doi jihadişti şi 14 rebeli şi-au pierdut viaţa, ridicând bilanţul celor patru zile de violenţe la 119 morţi – 61 de jihadişti şi 58 de rebeli. În plus, au mai murit opt civili, a raportat sursa.

Cele două formaţiuni se află la cuţite de peste doi ani şi se luptă frecvent pentru a cuceri teritoriile adversarilor.

Citește și : Preşedintele Jair Bolsonaro, favorabil construirii unei baze militare americane în Brazilia

Declanşat în 2011 de represiunea manifestaţiilor paşnice de către regimul lui Bashar Al-Assad, conflictul din Siria, implicând mai mulţi actori regionali şi internaţionali, a făcut peste 360.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Cu ajutorul esenţial al aliatului rus implicat militar în război din 2015, regimul a obţinut numeroase victorii în faţa rebelilor şi jihadiştilor, reuşind să elibereze aproape două treimi din teritoriu, care rămâne, totuşi, fărâmiţat, notează AFP.

Tags: Al QaidacombatantiFNLHamaIdlibjihadistiosdoturcia
Categorii: Sinteze