OTRĂVIREA lui Navalnîi afectează proiectul NordStream 2. Merkel este forțată să tragă frâna de mână!

Reprezentanţi ai domeniului politic şi diplomatic german au cerut joi o reacţie europeană comună la otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, transmite Reuters, potrivit agerpres. Printre altele, ei susţin că ar trebui reconsiderat proiectul NordStream 2, conducta de gaz care ar urma să lege Rusia de Germania prin Marea Baltică.

După otrăvirea principalului oponent al Kremlinului cu Noviciok – un agent neurotoxic – cancelarul german Angela Merkel a declarat că se aşteaptă ca Moscova să se alăture eforturilor de elucidare a incidentului şi că Germania se va consulta cu aliaţii din NATO în privinţa reacţiei. Ea a deschis astfel perspectiva unor noi sancţiuni occidentale împotriva Rusiei, apreciază Reuters.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

‘Trebuie să existe o reacţie europeană’, a declarat Norbert Roettgen, liderul comisiei parlamentare germane pentru politica externă, la postul de radio Deutschlandfunk. El fusese întrebat dacă ar trebui oprit proiectul NordStream 2. ‘Trebuie să urmăm o politică dură, trebuie să răspundem în singurul limbaj pe care îl pricepe (preşedintele rus Vladimir) Putin – adică vânzările de gaze’, a adăugat politicianul, membru al partidului conservator de guvernământ condus de Merkel.

Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen şi fost ambasador la Washington, susţine ideea unei reacţii comune a Uniunii Europene şi a NATO. El a afirmat că sunt insuficiente gesturile mai reţinute, cum ar fi expulzarea unor diplomaţi. ‘Dacă dorim să trimitem Moscovei un mesaj clar alături de partenerii noştri, pe agendă trebuie să se afle relaţiile economice, iar asta înseamnă că nu trebuie exclus proiectul NordStream 2’, a arătat el. ‘Nu putem ridica un zid între Occident şi Moscova, ar însemna să mergem cu un pas prea departe, dar există o soluţie de mijloc, ceva între gesturile diplomatice şi boicotul total’, consideră diplomatul.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Rusia a negat implicarea în otrăvirea lui Navalnîi, după ce autorităţile de la Berlin au anunţat că un laborator militar german a furnizat ‘dovezi fără echivoc’ privind otrăvirea cu Noviciok. Opozantul rus este internat la terapie intensivă într-un spital din capitala Germaniei. Ministerul de externe de la Moscova a respins ca nedovedite acuzaţiile privind utilizarea agentului neurotoxic.

Tags: Aleksei NavalnîiAngela Merkelberlingermaniamarea balticamoscovaNATONorbert RoettgenNord Stream 2NoviciokrusiaVladimir PutinWolfgang Ischinger
Categorii: Diaspora