X

Oxana Crețu a primit Diploma de Ambasadoare a Gastronomiei Republicii Moldova în Franța

Oxana Crețu a primit Diploma de Ambasadoare a Gastronomiei Republicii Moldova în Franța

Ministerul Culturii a instituit un titlu simbolic pentru oamenii care duc faima Republicii Moldova în lume. Oxana Crețu, creatoarea restaurantului „Inima” din orașul francez Bordeaux, a primit Diploma de Ambasadoare a Gastronomiei Republicii Moldova”. Distincția a fost înmânată de ministrul culturii, Sergiu Prodan, transmite IPN.

„Recunoaștem astfel angajamentul său de a valoriza și a promova bucătăria tradițională moldovenească, aducând în prim-plan produsele locale și aliniind gastronomia națională la tendințele internaționale. Și contribuim astfel împreună, prin oameni și cu oameni de excepție, la consolidarea patrimoniului imaterial și la creșterea atractivității turistice a țării noastre. Este ceea ce avem mai de preț”,  a declarat ministrul Prodan, citat într-un comunicat de presă, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Stabilită de aproape două decenii în Franța, unde a mers să studieze arta, Oxana Crețu a reușit să-și deschidă acolo „Inima”. Așa se cheamă restaurantul pe care l-a creat la Bordeaux și în care aromele copilăriei de acasă se pliază armonios pe bucătăria franceză. Apreciat în egală măsură de localnici și de turiștii ce vizitează orașul, „Inima” a ajuns un local de top, fiind inclus în ghidurile Michelin și Gault & Millau.

În 2024, munca sa a mai primit o încununare, Oxana fiind selectată, printre chefii de top din Franța, pentru crearea și realizarea meniului de la Jocurile Olimpice de la Paris. Iar, de câteva luni, ea vine cu regularitate acasă, unde, în cadrul unui parteneriat cu Combinatul de vinuri „Cricova”, reinventează conceptul gastronomic al acestui loc emblematic pentru Moldova.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Tags: ambasadoarefrantaMoldovaOxana Crețu
Cultură și Media