X

OXFAM: G7 alimentează inegalităţile din lume!

Liderii ţărilor din grupul G7 ”favorizează activ inegalităţile din ţările lor şi din întreaga lume”, o dovadă în acest sens fiind creşterea diferenţelor între veniturile celor bogaţi şi ale celor săraci şi scăderea taxelor pentru bogaţi, atenţionează joi organizaţia internaţională Oxfam (Comitetul Oxford pentru Foamete), cu două zile înaintea summitului G7 de la Biarritz (sud-vestul Franţei), intitulat oficial ‘Lupta contra inegalităţilor’, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Inegalităţile privind veniturile s-au agravat în toate ţările G7 începând din anii ’80. Cele mai sărace 20% din populaţia ţărilor G7 nu beneficiază, în medie, decât de 5% din totalul remuneraţiilor, în timp ce o cincime dintre cei mai bogaţi primesc aproximativ 45%”, potrivit unui raport al Oxfam.

Citește și: Justin Trudeau: Canada ‘nu va ceda’ în fața Chinei

Potrivit ONG-ului internaţional, în pofida declaraţiei adoptate la Bari în 2017 în vederea combaterii inegalităţilor, G7 nu a reuşit să ia măsuri eficiente pentru reducerea diferenţelor de venituri dintre bogaţi şi săraci.

În vederea reducerii acestor diferenţe, Oxfam cere ”planuri concrete cu o dată limită clară, introducerea unei rate a impozitului minime pentru toate ţările, fixată la un nivel ambiţios” sau chiar investiţii ”în servicii universale publice şi gratuite”.

Citește și: Trump spune că ‘niciun președinte’ american nu a ajutat Israelul la fel de mult ca el

De asemenea, Oxfam propune ”măsuri concrete pentru justiţie climatică”, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial şi subliniază necesitatea combaterii ”inegalităţilor de gen şi a celor economice” şi importanţa integrării luptei contra inegalităţilor în strategiile de asistenţă pentru dezvoltare.

Tags: BiarritzfrantaOxfam (Comitetul Oxford pentru Foamete)summit G7
Categorii: Externe