PACE în Afganistan: SUA cer beligeranţilor să nu RATEZE această OCAZIE ISTORICĂ

Publicat:

SUA au salutat joi începerea, anunţată pentru sâmbătă, a negocierilor de pace inter-afgane, solicitând beligeranţilor să nu ”rateze” această ”ocazie istorică” de a pune capăt războiului din Afganistan, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Le cer negociatorilor să dovedească pragmatismul, reţinerea şi flexibilitatea necesare pentru ca acest proces să aibă succes”, a declarat, potrivit unui comunicat, secretarul de stat american Mike Pompeo , confirmând că discuţiile vor începe sâmbătă.


Citește și : Donald Trump se compară cu Winston Churchill

Talibanii au anunţat joi că sunt ”pregătiţi” să înceapă sâmbătă aceste negocieri directe fără precedent cu guvernul afgan, care au fost amânate de mai bine de şase luni, în încercarea de a pune capăt unui conflict care afectează ţara de aproape 19 ani.

Între timp, negociatorii de la Kabul urmează să părăsească vineri Afganistanul pentru a ajunge la Doha, în Qatar, unde vor avea loc negocierile.

Citeşte şi: Aproape 10.000 de francezi s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

Acordul semnat pe 29 februarie între Statele Unite şi talibani prevedea o începere a negocierilor de pace inter-afgane pe 10 martie, dar procesul a fost amânat în mod repetat. În pofida acestor amânări, Washingtonul a continuat să-şi retragă trupele, conform prevederilor acestui acord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie

Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Hassan Nasrallah a murit din cauza forței exploziei: ‘Corpul a fost recuperat intact’ (surse Reuters)

Hassan Nasrallah a murit din cauza forței exploziei: 'Corpul a fost recuperat intact' (surse Reuters) Corpul liderului Hezbollah Hassan Nasrallah a fost recuperat ”intact”, au...

Renato Usatîi propune includerea în Constituție a garanției ca terenurile să nu poată fi vândute străinilor

Renato Usatîi propune includerea în Constituție a garanției ca terenurile să nu poată fi vândute străinilor Alegeri 2024. Moldova nu trebuie să admită vânzarea terenurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.