Pachetul de combatere a schimbărilor climatice a trecut şi de ultimul vot al legislativului din Germania

Publicat:

Camera superioară a parlamentului german, Bundesratul, a aprobat vineri pachetul de măsuri de combatere a schimbărilor climatice, deschizând astfel calea scumpirii combustibililor şi ieftinirii biletelor de tren, printre alte efecte, relatează agenţia DPA, scrie agerpres.

Un comitet de mediere al celor două camere ale legislativului german, Bundestagul (parlamentul federal unicameral) şi Bundesratul (camera legislativă ce reuneşte landurile), a ajuns la un compromis cu privire la modificările aduse acestui pachet susţinut de guvernul cancelarului Angela Merkel, votat joi şi de camera inferioară a legislativului.


Citește și : Trump, invitat în Congres să-şi susţină tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii, la 4 februarie

Conform legislaţiei astfel adoptate, din luna ianuarie 2020 TVA-ul pentru transportul feroviar pe distanţe lungi va fi diminuat. Sunt prevăzute şi măsuri de sporire a investiţiilor în infrastructură, societatea naţională a căilor ferate germane intenţionând să investească în anii următori circa 12 miliarde de euro în extinderea şi modernizarea materialului rulant.

”Dorim ca tot mai mulţi călători să folosească trenul”, a declarat ministrul transporturilor, Andreas Scheuer, care a apreciat că extinderea transportului feroviar este o măsură practică de combatere a poluării.

O altă măsură prevede taxarea sporită din anul 2021 a emisiilor de CO2 în transporturi şi construcţii. De asemenea, vor creşte preţurile combustibililor fosili, precum cărbunele, petrolul şi gazele, cu obiectivul de a face mai atrăgătoare pentru industrie şi consumatori tehnologiile mai puţin poluante.

Totuşi, înaintea votului dat vineri în Bundesrat, şefii guvernelor landurilor germane au atenţionat că este nevoie ca toate aceste măsuri să fie acceptate şi de cetăţeni.

Citește și : Bilanțul atacului armat din apropierea FSB a ajuns la doi morți

La rândul lor, reprezentanţi ai sectoarelor industriale au avertizat că planurile de creştere a costurilor combustibililor fosili vor crea o povară suplimentară asupra unor companii. ”Aceste companii au nevoie să afle rapid în mod clar dacă mai au un viitor în Germania”, spune preşedintele camerei germane pentru industrie şi comerţ, Eric Schweitzer.

De asemenea, asociaţia contribuabililor germani a cerut sporirea subvenţionării transportului public pentru a compensa viitoarea creştere a preţului la benzină şi motorină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.