Pacienţii nevaccinaţi şi infectaţi cu Covid îşi vor plăti SINGURI tratamentul

Publicat:

Singapore nu va mai plăti cheltuielile de spitalizare ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au refuzat să se vaccineze, au anunţat marţi autorităţile din acest oraş-stat din Asia de Sud-Est, unde sistemul medical se află sub presiune din cauza creşterii numărului de infectări, informează AFP, potrivit agerpres.

Singapore se confruntă cu cel mai grav val de infectări de la începutul pandemiei, înregistrând zilnic între 2.000-3.000 de cazuri noi şi câteva decese.


Citeşte şi: Danemarca reintroduce certificatul de vaccinare – Black News

“Persoanele care nu sunt vaccinate reprezintă o majoritate consecventă în rândul pacienţilor care necesită îngrijiri intensive şi contribuie într-o manieră disproporţionată la presiunea care apasă pe infrastructurile noastre sanitare”, a subliniat Ministerul Sănătăţii din Singapore într-un comunicat.

Guvernul local a asigurat până acum plata cheltuielilor medicale pentru cetăţenii din Singapore şi pentru unii dintre rezidenţii infectaţi cu noul coronavirus, cu excepţia persoanelor testate pozitiv imediat după ce au revenit în ţară după o călătorie în străinătate.

Însă din 8 decembrie, autorităţile centrale vor începe să emită facturi pe numele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au refuzat să se vaccineze.

Aceşti pacienţi vor putea în continuare să beneficieze de o asigurare medicală privată pentru ca facturile lor să fie rambursate.

Cheltuielile de spitalizare ale persoanelor care nu au putut să fie vaccinate din motive medicale şi cele ale copiilor cu vârste mai mici de 12 ani vor fi în continuare achitate de statul asiatic.

Citeşte şi: Persoanele în vârstă, vulnerabile şi dublu-vaccinate au început să moară de Covid din cauza scăderii imunității – Black News

Singapore înregistrează una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume împotriva COVID-19, după ce 85% din totalul celor 5,5 milioane de locuitori s-au vaccinat deja cu schemă completă.

Acest oraş-stat a reuşit să controleze răspândirea noului coronavirus la începutul pandemiei prin măsuri foarte stricte, însă numărul infectărilor a crescut foarte mult în perioada recentă din cauza variantei Delta şi a unei noi politici guvernamentale de coabitare cu noul coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur Mercur ar putea avea un strat gros, format din...

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu)

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu) Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le...

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift...

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie Într-un discurs incoerent susţinut joi seară la Convenţia republicană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.